4.8 C
Craiova
marți, 10 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentŞapte răniţi după ce un microbuz a intrat într-un TIR, pe A1

Şapte răniţi după ce un microbuz a intrat într-un TIR, pe A1

Şapte dintre cele opt persoane aflate într-un microbuz implicat vineri dimineaţă într-un accident pe A1, pe sensul de mers Sebeş – Deva, pe raza localităţii Aurel Vlaicu, au fost transportate la trei spitale din judeţul Hunedoara.

Un microbuz în care se află opt persoane a fost implicat vineri dimineaţa într-un accident pe A1, pe sensul de mers Sebeş – Deva, pe raza localităţii Aurel Vlaicu, la limita dintre Alba şi Hunedoara, după ce a intrat într-un TIR, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.

Accidentul a avut loc la limita dintre judeţele Alba şi Hunedoara. 

La faţa locului au fost trimise patru ambulanţe SMURD, trimise de de ISU Alba şi ISU Hunedoara. Au fost alertate atât forţe ale ISU Alba, respectiv ale Gărzii de Intervenţie Sebeş, cât şi ale ISU Hunedoara – Detaşamentul de Pompieri Orăştie.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Radu Botezan, după evaluările medicale, şapte pasageri au fost transportaţi la spitale din judeţul Hunedoara, trei în Orăştie şi câte doi în Deva şi Hunedoara.

„Toate victimele au fost conştiente şi cooperante”, a menţionat Radu Botezan.

O persoană nu a necesitat transportul la spital, rămânând la locul accidentului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS