24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn mort şi doi răniţi într-un accident rutier în Argeş

Un mort şi doi răniţi într-un accident rutier în Argeş

Un bărbat a murit şi alte două persoane au fost rănite, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui accident rutier produs în localitatea argeşeană Căteasca, informează Agerpres.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, în evenimentul rutier au fost implicate două vehicule, un autoturism şi o autoutilitară. La faţa locului s-a intervenit cu o autospecială de pompieri, o autospecială de descarcerare grea, două echipaje SMURD de prim-ajutor calificat şi un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

„În urma evenimentului au rezultat trei victime. Un bărbat în vârstă de 45 ani, inconştient, se afla în stop cardio-respirator. I s-au efectuat manevrele de resuscitare, însă fără succes”, a transmis ISU Argeş.

Celelalte victime, un bărbat, de 44 de ani, şi un copil, de 11 ani, au suferit răni uşoare şi au primit îngrijiri medicale la faţa locului, nefiind necesar transportul la spital.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS