10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentA căzut cu mașina de pe un pod de la 8 metri

A căzut cu mașina de pe un pod de la 8 metri

Cinci tineri, cu vârste între 16 și 19 ani, toți din județul Olt au fost răniți, azi noapte, după ce mașina în care se aflau a căzut de pe un pod de la 8 metri înălțime. Potrivit IPJ Olt, evenimentul a avut loc, în jurul orei 1.00, pe Drumul Național 6/E70, la ieșirea din localitatea Pestra, în zona unui pod feroviar.

Un autoturism a fost găsit pe terenul aflat în zona adiacentă podului peste calea ferată, care ar fi căzut de la o înălțime de aproximativ 8 metri. Totodată, polițiștii au identificat un tânăr, de 19 ani, din comuna Vlădila, care ar fi condus autoturismul respectiv și patru pasageri, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani.

La fața locului au intrevenit echipaje de la Garda Stoenești și Detașamentul Caracal, cu două autospeciale complexe pentru intervenție și descarcerare, două echipaje SMURD, două autospeciale pentru primă intervenție și un container pentru căutare-salvare, dar și patru echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.

La sosirea echipajelor, autoturismul a fost găsit în afara carosabilului, iar doi pasageri, aflați pe bancheta din spate, au fost fost găsiți încarcerați, unul dintre aceștia fiind inconștient.

Pompierii au acționat, cu ajutorul accesoriilor specifice, pentru extragerea celor două victime încarcerate.

Toți cei cinci pacienți, printre care și doi minori, au fost asistați la locul evenimentului și transportați la UPU Slatina, politraumatizați prin accident rutier.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS