13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn şofer implicat într-un accident a murit în secţia de poliţie

Un şofer implicat într-un accident a murit în secţia de poliţie

Un şofer implicat într-un accident rutier produs în judeţul Prahova şi care a fost depistat cu o alcoolemie de peste unu la mie în aerul expirat a murit în sediul poliţiei, unde fusese condus pentru realizarea verificărilor şi încheierea documentelor necesare, relatează News.ro. Imediat după accident, bărbatul fusese dus la spital, apoi externat şi dus la poliţie, însă i s-a făcut rău, iar echipajul de urgenţă nu l-a putut resuscita.

Potrivit datelor furnizate de poliţia judeţeană Prahova, accidentul a avut loc în după amiaza zilei de joi, pe drumul naţional 1 B Ploieşti – Buzău, în localitatea Valea Călugărească, unde patru autoturisme sau ciocnit.

Cei patru şoferi, cu vârste de 67 de ani, 45 de ani, 51 de ani respectiv 53 de ani au fost testaţi la faţa locului cu aparatul etilotest, iar în cazul a trei dintre ei alcoolemia a fost negativă. Pentru bărbatul de 67 de ani etilotestul a indicat o alcoolemie de de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. După accident, el a fost dus la spital, fiind externat câteva ore mai târziu.

„După externarea din unitatea medicală, bărbatul de 67 de ani a fost condus la sediul poliţiei pentru audiere, împreună cu ceilalţi conducători auto implicaţi în accidentul petrecut pe DN 1 B, în cursul zilei. În sediul secţiei de poliţie, în jurul orei 21:00, înainte de a fi audiat, bărbatului i s-a făcut rău, motiv pentru care poliţiştii au solicitat prezenţa unui echipaj medical. Echipajele medicale sosite la faţa locului au aplicat manevre de resuscitare fără succes, bărbatul fiind declarat decedat. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova pentru efectuarea necropsiei”, a transmis, vineri după-amiază, IPJ Prahova.

SursaHotnews

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS