14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentIsrael: Poluare cu gudron în apele Mediteranei

Israel: Poluare cu gudron în apele Mediteranei

-

Dezastru ecologic de proporții în Israel, unde o mare parte din coasta de la Mediterană a fost poluată cu gudron, iar biosfera din zonă este ameninţată.

Autorităţi israeliene şi ONG-uri au curăţat duminică litoralul israelian de la Marea Mediterană, potrivit BBC.

Această maree neagră se datorează deversării a „zeci până la sute de tone” de bitum de pe o navă, conform indicaţiilor iniţiale ale Ministerului Mediului.

„Din cauza poluării cu bitum a plajelor şi a Mării Mediterane (…), Ministerele Mediului, Sănătăţii şi de Interne solicită populaţiei să nu meargă la plajă pentru a înota sau a face sport, până la o notificare ulterioară”, au transmis acestea într-un comunicat comun.

Premierul Netanyahu a participat la curățarea plajei

Responsabili din Ministerul Mediului, echipe ale armatei, civili şi membri ai unor ONG-uri au străbătut coastele ţării pentru a ridica gudronul eşuat pe plaje.

Primul ministru Benjamin Netanyahu s-a deplasat pe plajele din Aşdod, la sud de Tel Aviv, pentru a participa la operaţiunile de curăţare alături de ministrul mediului, Gila Gamliel.

‘Trebuie să privim spre viitor. Acest eveniment şi altele ca acesta în întreaga lume ne arată cât de crucial este să ne îndepărtăm de energiile poluante în favoarea energiilor regenerabile”, a declarat Gamliel la faţa locului.

Vânturi puternice şi valuri neobişnuit de mari au zguduit coasta israeliană săptămâna trecută, ducând la deversarea a tone de gudron pe plaje, de la Rosh HaNikra, lângă Liban, până la Aşkelon, la marginea Fâşiei Gaza.

O balenă, moartă. Nu are legătură cu scurgerea de gudron

O balenă cu înotătoare – a doua specie ca mărime din lume după balena albastră – lungă de aproape 17 metri, a fost descoperită pe o plajă lângă Aşkelon.

Duminică, experţi guvernamentali au colectat probe din corpul cetaceului care a fost apoi îngropat în nisip pe plajă de un excavator şi buldozer, a constatat un fotograf AFP.

Autorităţile israeliene au legat iniţial moartea cetaceului de scurgerile de petrol, dar Autoritatea Israelului pentru Natură şi Parcuri a declarat vineri că moartea sa „nu poate fi legată de poluarea cu gudron”.

Potrivit acesteia, cetaceul, un mascul cu o greutate de 25 de tone, se afla într-un stadiu avansat de descompunere, ceea ce a făcut ca moartea sa să fie datată cu aproximativ două săptămâni înainte de poluare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

„U“ Craiova – Rapid | Maximii mizează pe victoria...

Universitatea Craiova şi Rapid Bucureşti se întâlnesc sâmbătă, de...

ȘTIRI GdS