23.3 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBrăilean, reținut pentru că obliga tinere să se prostitueze în Germania şi Austria

Brăilean, reținut pentru că obliga tinere să se prostitueze în Germania şi Austria

Un bărbat din Brăila care timp de patru ani şi-a trimis iubitele să se prostitueze în Germania şi Austria, strângând de pe urma acestor activităţi peste 920.000 de lei, a fost reţinut, urmând a fi prezentat, azi, instanţei cu propunerea de arestare preventivă, scrie news.ro.

Potrivit IPJ Buzău, bărbatul de 32 de ani, din Brăila, este acuzat de proxenetism în formă continuată după ce, între anii 2016-2020, a trimis să se prostitueze în Germania şi Austria patru tinere cu vârste cuprinse între 30 şi 39 de ani. 

În fapt, cele patru tinere erau iubitele bărbatului. El le atrăgea prin metoda loverboy, le promitea că se căsătoreşte cu fiecare dintre ele, însă apoi le trimitea să se prostitueze, în afara ţării. 

Acuzat de proxenetism în formă continuată

În acest mod, individul a strâns, conform estimărilor anchetatorilor, cel puţin 920.000 de lei. Bărbatul a ajuns în custodia poliţiştilor după ce a fost prins în trafic, în judeţul Prahova. 

„A fost pus în executare un mandat de aducere, bănuitul fiind prins în trafic în Prahova şi condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, pentru audieri. În urma probatoriului administrat, în cauză s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore faţă de bănuit, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism în formă continuată. 

Astăzi, urmează să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei de judecată, în vederea  emiterii mandatului de arestare preventivă”, precizează IPJ Buzău. 

Totodată, s-au realizat percheziţii la locuinţa individului, de unde poliţiştii au ridicat înscrisuri, aproximativ 33.000 de euro, telefoane mobile şi alte medii de stocare. Totodată, a fost indisponibilizat un autoturism de lux.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS