Două femei au fost, în această dimineață, victimele unui accident rutier petrecut pe o trecere de pietoni de pe strada Republicii din Râmnicu Vâlcea.
Polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea că un conducător auto, de 57 de ani, din Râmnicu Vâlcea, ar fi acroșat două femei de 39 respectiv 56 de ani, aflate pe trecere. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a celor două femei, fiind transportate la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.