12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTrei persoane au încercat să treacă ilegal din Serbia în România. Una a dispărut în apele Dunării

Trei persoane au încercat să treacă ilegal din Serbia în România. Una a dispărut în apele Dunării

Doi cetăţeni din Siria și Yemen, au încercat să intre ilegal în ţară, traversând fluviul Dunărea cu ajutorul unor colaci din material plastic. Ei au fost depistați de poliţiştii de frontieră


Poliția de frontieră a descoperit pe Insula Șimian, două persoane de origine asiatică, care au trecut fraudulos frontiera din Serbia în România.
Din declarațiile celor doi migranți, a rezultat că aceștia au părăsit teritoriul Serbiei vineri, în jurul orei 17.00, însoțiți de o a treia persoană. Ei au încercat să treacă fraudulos în România, peste fluviul Dunărea, cu ajutorul unor colaci pentru înot din material plastic.
La ajungerea în zona Insulei Șimian, au constatat că unul din membrii grupului a dispărut în apele fluviului Dunărea. S-a declanșat o acțiune de căutare a persoanei dispărute, cu ambarcațiunile aflate în misiune, împreună cu reprezentanții ISU Mehedinți. Au fost informate autoritățile de frontieră vecine pentru dispunere de măsuri similare pe malul sârbesc al Dunării.

Persoanele au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii de frontieră, s-a stabilit că cei doi sunt cetățeni din Siria și Yemen, în vârstă de 20, respectiv 23 de ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS