22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPedepse mai mari pentru agresori care încalcă ordinul de restricție, din 22 august

Pedepse mai mari pentru agresori care încalcă ordinul de restricție, din 22 august

Sâmbătă, 22 august a intrat în vigoare Legea prin care încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție este pedepsită cu închisoare de la șase luni la cinci ani.

Până acum, pedeapsa pentru această infracțiune e de cel mult un an de închisoare.

Potrivit noilor prevederi din Legea nr. 183/2020 (care modifică Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice), vor putea primi pedepse cuprinse între șase luni și cinci ani de închisoare , începând din 22 august, cei împotriva cărora a fost emis un ordin de protecție și care nu respectă măsurile stabilite prin intermediul acestuia.

Până acum, pedeapsa pentru această infracțiune e de cel mult un an de închisoare.

Prevederile Legii 183/2020

În cazul violenței domestice, vor primi pedepse mai mari  agresorii care:

– refuză să fie evacuați temporar din locuința;

– nu permit accesul victimei sau a copiilor în locuința familiei;

– nu respectă limitarea dreptului de folosință asupra unei părți a locuinței comune, astfel încât să nu vină în contact cu victima;

– nu respectă obligația de a păstra distanță minimă stabilită față de victima, față de reședința sau locul de muncă ori față de membrii familiei acesteia;

– nu respectă interdicția de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoană protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

– refuză să poarte un sistem electronic de supraveghere;
contactează, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, victima;

Agresiune
Agresiune

– refuză să predea armele deținute;

– refuză consilierea psihologică, psihoterapia ori internarea nevoluntară dispusă de instanța;

– nu se prezintă periodic, la intervalul stabilit de instanța, la secția de poliție competență;

– nu dau informații polițiștilor despre nouă adresa de domiciliu, în cazul în care a fost evacuat din locuința familiei.

Pedeapsa cu închisoarea de până la cinci ani se va aplică și în cazul nerespectării măsurilor stabilite printr-un ordin de protecție provizoriu, care sunt, în afară celor dispuse de instanța, similare cu cele de mai sus.

Avocat din oficiu pentru persoanele care solicită ordin de restricție

Totodată, legea de modificare prevede și introducerea obligativității asigurării unui avocat din oficiu pentru persoanele care solicită un ordin de restricție și care nu au un avocat propriu. În prezent, victima violențelor domestice poate solicită asistență unui avocat desemnat din oficiu, dar nu i se oferă automat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS