12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCinci poliţişti craioveni, la judecată

Cinci poliţişti craioveni, la judecată

Magistraţii craioveni au dispus începerea procesului în dosarul în care au fost deferiţi justiţiei cinci poliţişti din cadrul IPJ Dolj. Un alt inculpat din dosar este finul unuia dintre poliţişti. Pe scurt, cei cinci poliţişti sunt acuzaţi că au bătut doi craioveni. Al șaselea inculpat l-ar fi lovit cu o sabie pe unul dintre craiovenii agresați de polițiști. Printre infracţiunile reţinute de procurori se numără purtarea abuzivă, lipsirea de libertate, lovirea sau alte violențe, șantajul și falsul intelectual.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj anunţau, în urmă cu aproape doi ani, trimiterea în judecată a cinci poliţişti din cadrul IPJ Dolj. Un al şaselea inculpat este finul unuia dintre poliţişti. În acest dosar au fost reţinute infracţiunile de purtare abuzivă, lipsire de libertate, lovire sau alte violențe, șantaj și fals intelectual.
Cercetările în acest dosar au fost începute în august 2016. Asta după ce un craiovean a sesizat faptul că a fost bătut de mai mulți polițiști din cadrul IPJ Dolj.

Anchetatorii au reținut că, în noaptea de 27 iulie 2016, „agentul de poliţie P.D., din cadrul IPJ Dolj, Biroul de Investigaţii Criminale, însoţit de mai multe persoane, inclusiv poliţişti din cadrul IPJ Dolj, s-au deplasat la domiciliul lui B.I., pentru a-i aplica o corecţie, urmare a nerespectării de către acesta a unor reguli specifice lumii interlope“.

Incidentul a avut loc în cartierul Craiovița Nouă, unde agentul P.D. a mers însoțit de mai mulți polițiști aflați în timpul liber, dar și de două echipaje de polițiști care erau în serviciu. Ulterior, B.I. ar fi fost pălmuit de agentul P.D., după care a fost lovit cu o sabie de finul acestuia din urmă.

Bătut şi în drum spre sediul IPJ Dolj

Anchetatorii au mai susţinut că bărbatul a fost încătușat și dus la sediul IPJ Dolj, iar pe drum a fost bătut de doi polițiști. „Persoana vătămată a fost încătuşată (…) şi introdusă cu forţa într-un autoturism marca Dacia Logan al IPJ Dolj, fără însemne, fiind condus împotriva voinţei acestuia la sediul IPJ Dolj, situat pe strada Amaradia. Autoturismul în care a fost introdusă persoana vătămată a fost condus de către agentul de poliţie P.Ş., iar în timpul deplasării către sediul IPJ Dolj, persoana vătămată a fost lovită cu pumnii în zona feţei şi a corpului de către agenţii de poliţie B.D. şi T.A., între care se afla încadrat pe bancheta din spate“, au mai precizat procurorii doljeni.

În urma anchetei s-a mai stabilit că persoana vătămată a fost amendată pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. În procesul-verbal, poliţistul care a aplicat amenda a menţionat că bărbatul amendat nu a fost de faţă. Asta deşi fusese dus la sediul IPJ Dolj. „În conţinutul procesului-verbal, la rubrica «alte menţiuni», a fost făcută menţiunea că «nu este de faţă», deşi acesta fusese adus încătuşat la sediul poliţiei“, au stabilit procurorii doljeni în urma anchetei.

Încă un scandal, alt craiovean bătut

Trei dintre cei cinci polițiști sunt acuzați că au snopit în bătaie un alt craiovean. Incidentul a avut loc în noaptea de 16 august 2016. Scandalul a început după ce craioveanul ar fi încercat să intre într-un local în care era o petrecere privată.
În scurt timp, la locul incidentului au ajuns cei trei poliţişti, care l-ar fi bătut pe craiovean.
Între timp, a ajuns la fața locului un autoturism „marca Dacia Logan, alb, neinscripţionat, din care au coborât trei bărbaţi, identificaţi ulterior în persoana inculpaţilor P.D., P.Ș. și S.F., agenţi de poliţie în cadrul IPJ Dolj, care au fugit după persoana vătămată, având asupra lor sprayuri iritant-lacrimogene și un baston telescopic“, au explicat procurorii doljeni.

În final, bărbatul a fost „pus la pământ cu faţa în jos şi a fost lovit cu pumnii şi picioarele de mai mulţi indivizi, printre care şi inculpaţii, ocazie cu care i-au descărcat de aproape un spray în faţă“, au mai precizat procurorii doljeni.

Cinci poliţişti craioveni, la judecată

Acest dosar a fost înregistrat pe 13 august 2018, după care a intrat în procedură de cameră preliminară. În noiembrie, anul trecut, instanţa a respins cererile şi excepţiile formulate de inculpaţi şi a dispus începerea judecăţii.
Hotărârea instanţei a fost contestată de patru dintre cei şase inculpaţi la Tribunalul Dolj. Instanţa s-a pronunţat pe 21 iulie.
Judecătorii doljeni au respins contestaţiile formulate de inculpaţi. Hotărârea Tribunalului Dolj este definitivă, aşa că Judecătoria Craiova poate fixa primul termen de judecată în acest dosar.

Cei cinci polițiști, puși la dispoziția șefului IPJ

În august 2018, reprezentanții IPJ Dolj au precizat că agenții de poliție au fost puși la dispoziția șefului inspectoratului. Ieri, IPJ Dolj a transmis că situaţia celor cinci poliţişti este aceeaşi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS