10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoljeni dispăruți în străinătate

Doljeni dispăruți în străinătate

La rubrica „Persoane dispărute“ de pe pagina de internet a Poliţiei Române se găsesc nu mai puțin de șapte doljeni care au dispărut în străinătate. Este vorba de Franța, Italia, Germania sau Spania. În total, în prezent, 47 de persoane domiciliate în județul Dolj sunt date dispărute. La acestea se adaugă o fată din comuna Podari, care se află la rubrica ”Copii dispăruți”. A dispărut de acasă pe data de 25 iulie 2016, la vârsta de 13 ani.

În ultima perioadă, pe pagina de internet a Poliției Române au fost publicate informații depre zeci de pesoane domiciliate în județul Dolj, care au dispărut din țară sau din străinătate. Anul trecut, Gazeta de Sud a scris despre faptul că numărul doljenilor dispăruți este cu mult mai mare față de cei care se găseau la rubrica „Persoane dispărute“. Astfel, în iulie 2019, pe pagina de internet a Poliţiei Române se găseau zece persoane dipărute în ultimii ani din judeţul Dolj.

În schimb, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj au explicat că, de fapt, din Dolj au dispărut de cinci ori mai mulţi oameni.

„În prezent, la nivelul IPJ Dolj, se află în evidenţă 52 de persoane dispărute. Dintre acestea, una este o minoră, care la data dispariţiei (25 iulie 2016) avea 13 ani“, au transmis poliţiştii doljeni.

Doljeni dispăruți în Franța

După cum spuneam, printre doljenii dați dispăruți se află șapte persoane care au dispărut în străinătate. Potrivit informațiilor făcute publice de Poliția Română, cele șapte persoane au dispărut din Franța, Italia, Germania sau Spania.

Depre Alexandara Radu, de 26 de ani, polițiștii nu oferă foarte multe informații. Are domiciliul în localitatea doljeană Bistreț și a dispărut din Chamalieres, Franța. Nu se precizează la ce dată a dispărut tânăra de 26 de ani.

Pe aceeași listă se regăsește o tânără de 19 ani, din Segarcea. Potrivit oamenilor legii, în iulie 2019, Oana Filisan a plecat la Paris. De atunci, familia tinerei nu mai știe nimic de ea. ”La scurt timp, membrii de familie au fost anunțați că aceasta a plecat voluntar de la locul de cazare într-o direcție necunoscută și nu a mai revenit”, susțin oamenii legii.

Doljeni dispăruți și în Spania și Italia

O altă tânără de 26 de ani, din Băilești, este dată dispărută din vara anului trecut. Este vorba de Cristina Maria Vasile, care a plecat la Perugia, Italia, în cursul anului 2016. ”A păstrat legătura cu familia până în luna august 2019, dată de la care nu se mai cunosc amănunte despre situația sa”, menționează polițiștii.

O altă persoană dispărută în Spania este Adrian Cornel Boabă, de 42 de ani, tot din Băilești. În mai 2015 a plecat în Spania, iar de atunci nu a mai putut fi contactat de membrii de familie.

Pe aceeași listă se mai găasesc alți trei doljeni. unul dintre ei este Aurel Garofoiu, de 63 de ani, din Bratovoiești. Bărbatul a plecat în Italia în 2011, iar din ianuarie 2012 familia sa nu mai știe nimic despre el.

Marian Enache, de 48 de ani, din Horezu Poenari, a plecat la muncă în Suedia în primăvara anului 2016. De atunci nu a mai luat legătura cu familia sa. O altă persoană dipărută în străinătate este Vasile Macariu, de 24 de ani, din Băilești. Pe 19 mai, anul acesta, a plecat la muncă în Germania, orașul Berlin. De pe 23 mai, când a plecat de la locul de cazare, nu mai există informații despre situația sa.

Minora dispărută s-ar fi înecat în Jiu

Despre minora care a dispărut la vârsta de 13 ani, polițiștii spun că există informaţii că s-ar fi înecat în râul Jiu. Totuşi, cadavrul copilei nu a fost găsit, așa că rămâne pe lisita copiilor dispăruți.

”În ziua de 25.07.2016, ora 11.30 persoana în cauză a plecat de la domiciliu împreună cu alți trei frați minori să se scalde în râul Jiu, ocazie cu care toți patru s-au înecat, fiind luați de curent. Aceasta nu a mai fost găsită”, spun polițiștii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS