10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUrmărit internaţional, prins conducând fără permis

Urmărit internaţional, prins conducând fără permis

Poliţiştii de la Rutieră au depistat în trafic un craiovean, de 42 de ani, dat în urmărire la nivel internaţional încă din anul 2016. Bărbatul a fugit de poliţişti, însă a fost prins şi încarcerat în penitenciar.

Conducere fără permis şi refuzul de recoltare a probelor biologice. Acestea sunt infracţiunile reţinute de oamenii legii faţă de un craiovean de 42 de ani. Bărbatul a fost depistat în trafic, în cursul zilei de marţi. După ce l-au reţinut, poliţiştii de la Rutieră au constatat că bărbatul era urmărit la nivel naţional.

„Ieri, 2 iunie, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism condus de un bărbat pe strada Teilor, din Craiova. Întrucât conducătorul autovehiculului nu s-a conformat semnalului efectuat de polițiști s-a procedat la urmărirea autoturismului, care a efectuat virajul pe strada Trandafirului, polițiștii pierzând pentru scurt timp contactul vizual cu acesta. Autoturismul a fost depistat ulterior pe o altă stradă. La volan a fost identificată o femeie, de 39 de ani, din Slatina. În apropiere, poliţiştii de la Rutieră l-au identificat însă şi pe cel în cauză, care părăsise autoturismul şi încercase astfel să îşi asigure scăparea“, au precizat poliţiştii doljeni.

Condamnat definitiv pentru tâlhărie calificată

După ce l-au prins pe bărbat, poliţiştii au stabilit că acesta nu are permis de conducere. În plus, suspectul a refuzat să dea probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că au pus mâna pe un urmărit internaţional. Bărbatul fusese condamnat definitiv încă din 2016 pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată.

„În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că bărbatul, de 42 de ani, din Craiova, nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Acesta a refuzat recoltarea de probe în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, polițiștii au constatat că pe numele bărbatului fusese emis un mandat de executare a pedepsei de trei ani şi şase luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată“, au mai explicat oamenii legii.

Poliţiştii mai spun că pe numele craioveanului de 42 de ani a fost întocmit un dosar penal. Bărbatul este cercetat pentru conducere fără permis și refuzul recoltării de probe biologice.
Bărbatul a fost încarcerat în penitenciar în baza mandatului de executare a pedepsei emis de instanţă în 2016.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS