11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentZona metropolitană Craiova, în ceață

Zona metropolitană Craiova, în ceață

Începând de ieri au fost introduse restricții privind deplasarea persoanelor între localități. Pe scurt, este nevoie de motive întemeiate și o declarație pe propria răspundere pentru a merge în altă localitate. Excepții fac localitățile din interiorul zonelor metropolitane. În cazul Craiovei, situația nu este deloc clară. Legea spune că zona metropolitană se întinde până la 30 km față de orașul central, în acest caz Craiova. Dacă se ia în discuție Zona metropolitană Craiova, o asociație de dezvoltare intercomunitară formată din 24 de localități, observăm că se poate circula fără declarație chiar până la Filiași, oraș aflat la 37 km de Craiova. În schimb, polițiștii spun că vor aplica amenzi după lege.

Grupul de Comunicare Strategică susține că zona metropolitană, cea în interiorul căreia nu este nevoie de declarație pe propria răspundere, este definită de Legea 351/2001. Astfel, potrivit legii, zona metropolitană cuprinde localitățile pe o rază de 30 km față de principalul oraș.

”Zona metropolitană(…) cuprinde teritoriul administrativ al orașului centru polarizator și al unităților administrativ-teritoriale cuprinse în zona de navetism a acestuia, la distanțe de până la 30 km, care respectă condiția de contiguitate spațială și în cadrul căruia s-au dezvoltat relații de cooperare pe multiple planuri”, prevede Legea 351/2001.

Astfel, potrivit legii, nu este nevoie de o declarație pe propria răspundere pentru a merge, de exemplu, în Segarcea, Ișalnița, Malu Mare, Cârcea, Leu, Robănești sau Breasta.

Zona metropolitană Craiova, mai mare decât prevede legea? 

În ceea ce privește Zona metropolitană Craiova, acesat este formată din 24 de localități. Este vorba de orașele Craiova, Segarcea și Filiași, plus 21 de comune. Zona metropolitană Craiova este o asociație de dezvoltare intercomunitară, înființată în anul 2009, în baza Legii 351/2001. Din cele 24 de localități care formează această asociație, se poate observa că orașul Filiași și comuna Vela sunt la peste 30 km de Craiova. De asemenea, comuna Podari nu s-a înscris în această asociație de dezvoltare.

În schimb, comune cum ar fi Robănești, Leu, Pleșoi, Goiești, Secui sau Coțofenii din Dos sunt la mai puțin de 30 km de Craiova, însă nu fac parte din această asociație.

Până unde se poate circula fără declarație pe propria răspundere

GdS a cerut lămuriri la Primăria Craiova. Primarul Mihail Genoiu susține că, cel mai probabil, se are în vedere distanța de 30 km față de Craiova.

”Zona metropolitană Craiova cuprinde peste 22 de localități, printre care orașele Filiași și Segarcea. Cred că ar trebui să ne ghidăm dupa cei 30 km. Dupa 30 km de la Craiova, practic trebuie să completezi acea declaratie pe propria raspundere”, a precizat edilul. Acesta din urmă nu e explicat cum se face că orașul Filiași și comuna Vela fac parte din acestă asociație de dezvoltare deși sunt la peste 30 km de Craiova.

La rândul lor, polițiștii doljeni spun că vor aplica sancțiuni după prevederile Legii 351/2001. Astfel, vor fi sancționate persoanele care merg în localități aflate la mai mult de 30 km de Craiova fără un motiv întemeiat ori fără declarația pe propria răspundere.

Motivele pentru care se poate merge în altă localitate

Începând de ieri, a fost instituită interdicția deplasării persoanelor în afara localității/zonei metropolitane. Există o serie de exceplții. Printre acestea se numără deplasarea în interes profesional, deplasarea în scop umanitar sau pentru realizarea de activități agricole.

Este permisă deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare, cea pentru îngrijirea unei proprietăți din altă localitate sau pentru tratament.

Se pot face deplasări pentru îngrijirea unei rude, pentru activități sportive, la evenimente de familie sau pentru achizița unui autototurism. În toate cazurile este nevoie de o declarație pe propria răspundere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS