16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAproape 200 de amenzi în prima zi de carantină

Aproape 200 de amenzi în prima zi de carantină

Oamenii legii au aplicat, miercuri, 190 de amenzi persoanelor care au ieșit din case fără un motiv întemeiat sau fără a avea asupra lor documentele necesare. Valoarea totală a amenzilor este de 370.000 de lei. Amenzile au fost aplicate începând cu ora 12.00, atunci când a intrat învigoare Ordonanța Militară nr.3/2020.

Începând de miercuri, de la ora 12.00, militarii au ieșit pe străzi pentru a-i sprijini pe polițiști și jandarmi. Tot de atunci, oamenii legii au început verificarea persoanelor care circulau pe străzi. Prefectura Dolj a transmis că, în total, polițiștii, jandarmii și militarii au aplicat 190 de amenzi.

”Având în vedere faptul că, începând cu ziua de ieri, au intrat în vigoare prevederile Ordonanţei Militare nr. 3/2020, forţele de ordine au desfăşurat activităţi pentru punerea în aplicare a restrictiilor privind circulaţia persoanelor. Pentru abaterile constatate, cu privire la interdicţiile instituite în legătură cu circulaţia persoanelor, poliţiştii şi jandarmii doljeni au aplicat peste 190 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 370.000 de lei”, a transmis Prefectura Dolj

De asemenea, forțele de ordine au verificat respectarea măsurii de izolare în cazul a peste 2.800 de persoane.

Comerț ilicit cu măști de protecție

Oamenii legii au dispus, miercuri, confiscarea a 500 măsti de protecție, care erau vândute de o cocietate comercială din Craiova.

”Poliţiştii de la economic au continuat verificările care vizează descurajarea şi prevenirea apariţiei unor practici comerciale ilicite. Astfel, poliţiştii au identificat un agent economic care deţinea 500 de măşti de protecţie, fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege pentru comercializarea acestora. Societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 20.000 de lei. Cele 500 de măşti de protecţie au fost confiscate”, au mai precizat autoritățile.

Firma cu pricina a fost sancționată în baza Legii privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie și comerț ilicite.

Militarii, alături de polițiști și jandarmi

Ministerului Apărării Naționale a explicat care sunt misiunile militarilor prevăzute de Ordonanța Militară nr.3. Astfel, începând de miercuri, militarii vor asigura paza unor obiective. În plus, sprijină activitățile de ordine publică, asigurate până acum de polițiști și jandarmi. De asemenea, militarii îi ajută și pe polițiștii de frontieră, în punctele de trecere a frontierei de stat.

”Rolul armatei este acela de a completa efortul pe care îl fac militarii din celelalte instituții din Sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională alături de polițiști, astfel încât să putem contribui la tot ceea ce însemnă creșterea eficienței măsurilor pentru diminuarea răspândirii virusului COVID-19”, susține Ministerul Apărării Naționale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS