12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn băieţel a murit înecat în drum spre Grecia

Un băieţel a murit înecat în drum spre Grecia

Un băieţel a murit luni în largul insulei greceşti Lesbos în urma naufragierii unei ambarcaţiuni improvizate la bordul căreia se aflau circa 50 de migranţi, a anunţat o purtătoare de cuvânt a poliţiei portuare, informează AFP, citat de Agerpres.

Paza de coastă a Greciei a intervenit după ce o ambarcaţiune s-a răsturnat în jurul orelor locale 08:30 (06:30 GMT) în largul insulei greceşti din Marea Egee.

„46 de persoane sunt în viaţă şi sănătoase, însă un copil a fost scos din apă inconştient şi nu a putut fi reanimat, în timp ce un al doilea copil a fost spitalizat“, a precizat purtătoarea de cuvânt.

Nu a fost oferită nicio informaţie cu privire la vârsta sau naţionalitatea copilului decedat.

Ambarcaţiunea, care venea dinspre coasta turcă vecină, „a fost răsturnată de persoanele aflate la bord după ce a intrat în apele teritoriale greceşti, cum obişnuiesc să facă traficanţii de persoane pentru a declanşa o operaţiune de salvare”, informează un comunicat al pazei de coastă.

În jur de 1.300 de solicitanţi de azil au sosit de duminică dimineaţa până luni dimineaţa pe cele cinci insule greceşti din Marea Egee care se învecinează cu Turcia – Lesbos, Chios, Leros, Kos şi Samos – o creştere accentuată după decizia Ankarei de a-şi deschide frontierele pentru ca migranţii să plece spre Europa, a spus pentru AFP secretarul serviciului de azil al Greciei, Manos Logothetis.

„Creşterea numărului de migranţi sosiţi (în Grecia) este importantă, ajungând de la 200-300 cât se înregistrau în medie săptămâna trecută la 500-800 în ultimele zile”, a subliniat Logothetis.

Majoritatea acestor migranţi au sosit în Lesbos, principala poartă de intrare a solicitanţilor de azil în Europa în ultimele luni.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS