8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăEveniment15 români aflați pe vasul de croazieră Diamond Princess vor fi aduși în țară, unde vor intra în carantină

15 români aflați pe vasul de croazieră Diamond Princess vor fi aduși în țară, unde vor intra în carantină

15 români, turiști și angajați pe vasul de croazieră Diamond Princess, aflat în carantină în Japonia, vor fi aduși în România unde vor fi ținuți în carantină, în spații special amenajate, a anunțat miercuri ministrul Sănătății, Victor Costache.

Acesta a precizat că nu este vorba despre cei doi români infectați cu coronavirus, care sunt internați în Japonia.

Doi români au fost diagnosticați cu coronavirus

În total, la bordul navei se află 17 români – 15 membri ai echipajului și 2 pasageri. Doi dintre ei au fost diagnosticați cu coronavirus.

Până acum, la bordul navei, au fost depistate peste 540 de persoane infectate cu noul coronavirus, iar majoritatea celor diagnosticați au fost transportați la spitale din Japonia.

Începând de miercuri, aproape 500 de persoane vor fi debarcate după o perioadă de carantină de două săptămâni în portul Yokohama, din apropiere de Tokyo, a declarat un oficial al Ministerului Sănătății din Japonia, scrie Reuters. Autoritățile japoneze au anunțat că procesul de debarcare a celor de pe navă ar trebui să se încheie vineri, dar vasul va rămâne în carantină deoarece unii pasageri au decis să rămână la bord.

Până acum, Statele Unite au evacuat 300 de pasageri, aceștia fiind preluați de două avioane private și transportați în SUA. De asemenea, șase sud-coreeni și un japonez au fost trimiși miercuri dimineața spre Coreea de Sud cu un zbor charter.

Premierul australian, Scott Morrison, a declarat marți că la bordul vasului de croazieră se află 220 de australieni. Dintre aceștia, 169 vor fi evacuați, 36 au fost diagnosticați cu noul coronavirus și vor rămâne pe navă și alți 15 au ales să rămână la bord.

Alte țări care au anunțat că vor prelua pasageri de pe Diamond Princess sunt Hong Kong, Canada, Italia și Taiwan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS