10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentExecutorul Drăgoi, judecat pentru 11 infracţiuni

Executorul Drăgoi, judecat pentru 11 infracţiuni

Procurorii craioveni au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a executorului judecătoresc Mihai Drăgoi. Acesta este acuzat de comiterea mai multor infracţiuni, de la abuz în serviciu şi până la delapidare şi înşelăciune. Prejudiciul a fost calculat de anchetatori la suma de aproape 2 milioane de euro. Miercuri, Curtea de Apel Craiova a dispus menţinerea arestului preventiv faţă de inculpat.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova anunţă trimiterea în judecată a executorului Mihai Drăgoi. Acesta este acuzat de comiterea a unui număr e 11 infracţiuni.
Anchetatorii susţin că infracţiunile ar fi fost comise de inculpat în perioada 2015-2018.

În primul rând, executorul este acuzat că „a întocmit în cadrul unor dosare de executare, lăsate în nelucrare mai mulţi ani, acte nelegale de executare“. De asemenea, inculpatul ar fi băgat în buzunar diverse sume de bani din conturile debitorilor.

„În calitate de executor judecătoresc (…), şi-a însuşit din conturile de consemnare ale Biroului Executor Judecătoresc D.M., pe care le gestiona, prin viramente în conturile curente ale acestui birou şi în conturile personale, prin retrageri în numerar, sume importante de bani încasate de la debitorii din dosarele de executare sau de la terţe persoane participante la procedurile de licitaţie publică reale sau fictive, organizate de inculpat în cadrul acestor dosare, fără a le distribui creditorilor“, au explicat anchetatorii.

Imobile promise mai multor persoane

Procurorii craioveni mai susţin că acelaşi executor a promis mai multor persoane unul şi acelaşi imobil. A încasat însă banii de la toate persoanele.

„A încheiat cu diverse persoane fizice promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, prin care promitea să le vândă, cel mai târziu până în anul 2018, imobile situate în Craiova. Asupra imobilelor el însuşi urma să dobândească dreptul de proprietate cel mai târziu în anul 2031, în baza unor alte promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, încheiate de el cu adevăratul proprietar. Unul şi acelaşi imobil a fost promis de inculpatul D.M. mai multor persoane, încasând totodată şi preţul imobilului (total sau parţial) de la fiecare dintre aceste persoane, fără a efectua vreun demers care să arate intenţia lui reală de a dobândi de la adevăratul proprietar, în viitorul apropiat, proprietatea asupra bunurilor respective, pentru a le putea revinde mai departe promitenţilor cumpărători“, au mai susţinut anchetatorii.

Aceştia din urmă mai spun că inculpatul a declarat în faţa notarilor, în mod nereal, că nu au fost încheiate anterior şi alte promisiuni de vânzare-cumpărare.

42 de persoane prejudiciate cu aproape 2 milioane de euro

Procurorii craioveni au mai reţinut că inculpatul a primit sume de bani de la persoane interesate de imobile aflate în proceduri de executare. Acelaşi lucru s-ar fi întâmplat şi cu ocazia înstrăinării unor autoturisme.

„În calitate de persoană fizică, dar folosindu-se de calitatea sa de executor judecătoresc, a determinat unele persoane să-i remită sume importante de bani, cu titlu de preţ/avans pentru bunuri mobile (autoturisme), fără ca, în realitate, să aibă intenţia de a le transfera dreptul de proprietate asupra acestora“, au mai precizat anchetatorii.

De asemenea, inculpatul ar fi achiziţionat două autoturisme în leasing, însă nu a mai achitat ratele. „Prejudiciul total creat de inculpatul D.M. prin activitatea sa infracţională este de 9.170.445 lei (1.918.639 euro). Au fost prejudiciate un număr de 42 de persoane fizice/juridice“, au susţinut procurorii craioveni.

Executorul Drăgoi rămâne arestat preventiv

Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova marţi, 4 februarie. O zi mai târziu, instanţa a dispus menţinerea arestului preventiv faţă de inculpat. „Menţine măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul Drăgoi Mihai. Stabileşte termen pentru verificarea măsurii preventive la 27.02.2020, ora 12.00“, se arată în hotărârea instanţei. Hotărârea poate fi contestată de inculpat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Inculpatul a ajuns în arest pe 13 decembrie 2019.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS