12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn şofer a vrut să intre cu maşina în parada gay ca să-i ucidă

Un şofer a vrut să intre cu maşina în parada gay ca să-i ucidă

Un şofer de Uber, în vârstă de 28 de ani, a plănuit să intre cu maşina în parada gay ca să-i ucidă pe cei care nu sunt musulmani, anunţă Mirror.

Tribunalul a ascultat mărturia lui Mohiussunnath Chowdhury, care a fost arestat după ce a ameninţat cu o sabie poliţiştii din faţa Palatului Buckingham. Acuzatul a vorbit şi despre intenţia de a conduce maşina înregistrată în sistemul Uber în muţimea „malefică de la parada gay“, ca o scurtătură pentru Paradis.

Şoferul a indicat muzeul Madam Tussauds şi autobuzele etajate pentru turişti printre ţintele sale.

Planul său era să „dezlănţuie moartea şi suferinţa asupra persoanelor care nu sunt musulmane“.

Chowdhury a mărturisit în faţa instanţei că era pregătit să treacă la fapte împreună cu sora sa, Sneha Chowdhury, în vârstă de 25 de ani.

Planurile lui Chowdhury au fost descoperite cu ajutorul a trei poliţişti sub acoperire care au pretins că sunt extremişti.

Chowdhury este acuzat şi că se afla în posesia unui document intitulat „Instrucţiuni pentru realizarea operaţiunilor de teroare corecte“.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS