10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentEvaziune fiscală la "păcănele"

Evaziune fiscală la „păcănele”

Procurorii doljeni au pus sub acuzare administratorul unei societăţi comerciale, acuzat de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Potrivit oamenilor legii, firma cu pricina, cu obiect de activitate exploatarea jocurilor de noroc, a declarat veniturile obţinute numai pentru unele „păcănele”.

Săptămâna trecută, anchetatorii au descins acasă la administrator, dar şi le sediul societăţii.
Polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice din Dolj, cu sprijinul unei grupe de luptători pentru acțiuni speciale, au efectuat trei percheziții, la domiciliul unei persoane fizice (asociat și administrator în cadrul unei societăți comerciale), la sediul social și punctul de lucru al firmei. Perchezițiile au fost efectuate într-o cauză penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală de către o societate comercială cu obiect de activitate exploatarea jocurilor de noroc”, au susţinut anchetatorii.

Aceleaşi serii pe mai multe „păcănele”

În urma anchetei, oamenii legii au constatat că societatea comercială a exploatat aparate de jocuri cu aceleaşi serii. Declara însă la stat veniturile obţinute numei pentru unele dintre aparate. „Societatea vizată ar fi exploatat, în două locații din județul Mehedinți, mai multe aparate electronice de tip slot-machine dublate. Aparate cu aceleași serii de identificare ar fi fost exploatate de aceeași societate în două locații din Craiova. Totodată, firma nu ar fi achitat bugetului de stat taxa de autorizare pentru aparatele de joc exploatate în județul Mehedinți și nu ar fi înregistrat în actele contabile veniturile obținute din exploatarea acestora”, au precizat oamenii legii.

Aceştia din urmă mai spun că administratorul a produs un prejudiciu de aproape o jumătate de milion de lei.
„Ar fi înregistrat, în situațiile încasărilor lunare întocmite, doar veniturile realizate din exploatarea unora dintre aparatele de joc. Ar fi diminuat veniturile impozabile înregistrate în actele contabile. Prejudiciul cauzat bugetului de stat (reprezentând impozit pe profit) este de 480.000 de lei”, spun anchetatorii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS