10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentStare de urgență în statul australian New South Wales

Stare de urgență în statul australian New South Wales

Autorităţile din statul australian New South Wales (sud-est) au anunţat, joi, instituirea stării de urgenţă timp de o săptămână. Asta în contextul înrăutăţirii, începând de sâmbătă, a condiţiilor meteorologice care favorizează producerea incendiilor, transmite Agerpres.

Premierul statului, Gladys Berejiklian, a precizat că starea de urgenţă va fi instituită începând de vineri şi va fi în vigoare şapte zile. În această perioadă, Departamentul rural de pompieri va beneficia de prerogative suplimentare în lupta cu flăcările.

Printre măsurile excepţionale care pot fi instituite se numără evacuări forţate, închiderea unor porţiuni de drumuri sau ordine către forţele de ordine pentru a duce la îndeplinire anumite misiuni.

Un val de caniculă care traversează continentul pornind din vest urmează să ajungă sâmbătă pe coasta de sud-est, aducând vânturi puternice şi temperaturi de peste 40 de grade Celsius.

Bilanţul deceselor în urma incendiilor a urcat la 17, potrivit Australian Associated Press, zeci de persoane fiind în continuare date dispărute.

Incendiile de vegetaţie au devastat sud-estul Australiei începând cu luna octombrie. Flăcările au mistuit peste 5 milioane de hectare de teren în diferite regiuni de pe continent, iar 1.400 de locuinţe au fost distruse.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS