6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentGigi Becali şi nepotul său, urmăriţi penal pentru spălare de bani

Gigi Becali şi nepotul său, urmăriţi penal pentru spălare de bani

Gigi Becali și nepotul său sunt urmăriți penal pentru spălare a banilor, fapte care ar fi fost săvârșite în perioada 2014-2019, a anunțat DNA, după ce oamenii de afaceri au fost audiați marți într-un dosar privind transferul unui teren.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus extinderea urmăririi penale față de două persoane, oameni de afaceri, pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor, fapte presupus a fi săvârșite în perioada 2014-2019.
Potrivit unor surse Mediafax, este vorba despre Gigi Becali și nepotul său, Vasile Geambazi.

DNA a anunțat că anterior s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un evaluator desemnat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P), pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave.

”Evaluatorul desemnat de A.N.R.P. ar fi întocmit un raport de evaluare cu încălcarea Legii 247/2005, prin care un teren de 21,75 ha situat în apropiere de mun. București, care făcea obiectul unui dosar de despăgubire la A.N.R.P., ar fi fost supraevaluat cu suma de 184.819.120 lei, sumă reprezentând un folos necuvenit în beneficiul celor doi oameni de afaceri”, se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit procurorilor, cunoscând că despăgubirea a fost stabilită în urma supraevaluării frauduloase, cei doi oameni de afaceri ar fi disimulat proprietatea și dreptul de dispoziție asupra despăgubirii.

„De asemenea, prin multiple transferuri succesive, intercalate și reciproce, cei doi oameni de afaceri ar fi efectuat o serie de operațiuni bancare, în perioada 2014-2019, în scopul separării și ascunderii sumei de origine ilicită. Aceștia ar fi folosit cea mai mare parte a sumei provenind din supraevaluarea frauduloasă pentru capitalizarea unor societăți comerciale și ar fi dobândit o parte importantă a sumei prin retrageri de numerar”, mai transmite DNA.

Becali și nepotul său s-au prezentat, marți dimineață, la sediul DNA.

Întrebat de jurnalişti dacă va fi pus sub învinuire, Becali a răspuns „ba da”, continuând ironic: „Mi-e frică, tremur de frică pentru că am spălat bani cu nepotul, că s-au dus banii din contul meu în contul lui nepotu-meu, de la nepot la mine în cont”, potrivit Agerpres.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS