11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCondamnat cu suspendare pentru tentativă de omor

Condamnat cu suspendare pentru tentativă de omor

Judecătorii doljeni au hotărât să-l condamne la doi ani şi nouă luni de închisoare cu suspendare pe craioveanul Eduard Constantinescu. Acesta a fost acuzat de procurori de comiterea infracţiunilor de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În plus, inculpatul a fost obligat să achite o amendă penală de 3.000 de lei. Al doilea inculpat din dosar a primit o amendă penală de 3.000 de lei.

Potrivit anchetatorilor, cercetările în acest dosar au început în octombrie 2016, iar un an mai târziu, dosarul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Inițial, Eduard Constantinescu a fost cercetat pentru lovire sau alte violențe, însă anchetatorii au dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în tentativă de omor. În același dosar a fost cercetat și craioveanul Paul Ciovică, care a fost acuzat de lovire sau alte violențe.

Procurorii doljeni au reţinut că cei doi inculpaţi au fost implicaţi într-un scandal, în noaptea de 22 spre 23 octombrie 2016. „În timp ce mai multe persoane se aflau în incinta clubului Kripton din Craiova, pe fondul unui conflict mai vechi, inculpatul Constantinescu Eduard i-a aplicat persoanei vătămate P.N. lovituri cu o sticlă de vin, în cap, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale. De asemenea, inculpatul Ciovică Paul Florin i-a aplicat persoanei vătămate D.C. lovituri cu pumnii, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 50-55 de zile de îngrijiri medicale“, au precizat anchetatorii.

Extrădat din SUA în arestul IPJ Dolj

În august 2018, procurorii doljeni au cerut şi obţinut arestarea preventivă în lipsă a lui Constantinescu, care plecase în Mexic. După câteva luni, în octombrie, procurorii au obţinut şi extrădarea lui Constantinescu. Între timp, acesta ajunsese în SUA. Constantinescu a fost adus în ţară pe 8 februarie, anul acesta, iar în aceeaşi zi, instanţa a confirmat mandatul de arestare în lipsă emis pe numele lui.
Tot în februarie, procurorii doljeni au dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, instanţă care s-a pronunţat luni, pe 4 noiembrie.

Condamnat cu suspendare pentru tentativă de omor

Cei doi inculpaţi şi-au recunsocut faptele, iar Eduard Constantinescu a fost condamnat la doi ani şi nouă luni de închisoare cu suspendare pentru tentativă de omor. Pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice a primit o amendă de 3.000 de lei. Pedepasa a fost contopită cu una mai veche, de 8 luni cu suspendare, iar în final, inculpatul a fost condamnat la 2 ani 11 luni şi 20 de zile închisoare cu suspendare. De asemenea, Constantinescu a fost obligat să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Al doilea inculpat din dosar a primit o amendă penală de 3.000 de lei. În final, instanţa a luat act despre faptul că inculpaţii au încheiat un acord de mediere cu partea vătămată. Asta în ceea ce priveşte pretenţiile civile.
Hotărârea Tribunalului Dolj poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

A scăpat de arest

Instanţa a mai constatat că inculpatul Eduard Constantinescu a fost arestat preventiv şi la domiciliu de pe 8 februarie până pe pe 4 noiembrie. Judecătorii doljeni au mai constatat că măscura arestului la domiciliu a încetat. „Constată încetată de drept masura arestului la domiciliu, dispusă prin încheierea din 13.06.2019”, se arată în hotărârea instanţei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS