13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinerii continuă protestul în subteranul exploatărilor Paroşeni şi Uricani. Unul dintre mineri a fost spitalizat

Minerii continuă protestul în subteranul exploatărilor Paroşeni şi Uricani. Unul dintre mineri a fost spitalizat

Peste 100 de mineri de la exploatările Paroșeni și Uricani sunt blocaţi în subteran, pentru a doua zi consecutiv. Oamenii sunt îngrijoraţi că îşi vor pierde slujbele sau vor avea veniturile scăzute, după ce minele îşi vor înceta activitatea, peste două luni. Doi dintre minerii protestatari au fost nevoiţi să iasă din subteran din motive de sănătate, unul dintre aceştia fiind preluat cu o ambulanţă SMURD după ce a scuipat sânge, potrivit liderului sindical. Reprezentanţii sindicatului minerilor se întâlnesc la prefectură cu Comisia de Dialog Social, în încercarea de a aplana conflictul de muncă.

Protestatarii, care au rămas peste noapte în subteran, solicită prelungirea Ordonanţei 36, care le garanta plăţi compensatorii şi vechime în muncă pentru doi ani de zile, pentru cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare în acest interval de timp, precum şi angajarea la minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) pentru cei care nu se pot pensiona încă.

„Protestul continuă. În subteranul minei Paroşeni se află 60 de mineri, iar la Uricani sunt 42 de angajaţi. O parte dintre cei aflaţi în subteran au asigurat şi condiţiile de securitate ale exploatărilor miniere, efectuând reviziile necesare la instalaţiile principale, cum ar fi cele de la puţul de acces, s-a tras apa din galerii, s-a măsurat concentraţia de gaz din galerii”, a declarat preşedintele Sindicatului ‘Huila’, Laszlo Domokos.

Potrivit liderului sindical, doi dintre minerii protestatari au fost nevoiţi să iasă din subteran din motive de sănătate, unul dintre aceştia fiind preluat cu o ambulanţă SMURD după ce a scuipat sânge.

O delegaţie a sindicaliştilor şi reprezentanţi ai administraţiei Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ) participă, astăzi, la o şedinţă a Comisiei de Dialog Social de la Prefectura Hunedoara.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS