16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAgent de pază de la Spitalul de Urgenţă, bătut de tatăl unui copil

Agent de pază de la Spitalul de Urgenţă, bătut de tatăl unui copil

Un agent de pază de la Spitalul de Urgenţă Craiova a fost lovit de tatăl unui copil internat la Pediatrie. Incidentul a avut loc duminică seara, în incinta unităţii medicale.

Se pare că totul a pornit după ce bărbatul nu a fost lăsat să intre în salonul în care se aflau soţia şi copilul său. Poliţiştii spun că au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de lovire.

„În cursul zilei de ieri, polițiștii Secției 2 Politie Craiova au fost sesizați cu privire la faptul că un agent de pază al unui spital din Craiova a fost lovit în zona capului de un bărbat.
Ajungând la fața locului, polițiștii au identificat persoanele implicate. Un bărbat de 42 de ani, din Craiova, care nu ar fi fost lăsat să intre în salonul unde se afla familia sa, ar fi lovit cu mâna, în zona capului, un tânăr de 21 de ani, din Craiova, agent de pază. În cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Urmează ca, în funcție de rezultatul cercetărilor, să fie dispuse și măsurile corespunzătoare”, au explicat poliţiştii craioveni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS