Acasă Eveniment Cinci asasini și-au pasat de la unul la altul o „comandă“ plătită...

Cinci asasini și-au pasat de la unul la altul o „comandă“ plătită cu sute de mii de dolari

-

Cinci asasini au fost închiși după ce au încercat să paseze o misiune unul către celălalt, în Guangxi, China, scrie BBC.

Omul de afaceri Tan Youhui a angajat un asasin pentru a-l elimina pe competitorul său, pentru 282.000 de dolari, potrivit unui tribunal.

Asasinul a angajat alt asasin pentru a rezolva chestiunea, oferind 141.000 de dolari. Cel de-al doilea asasin a angajat un al treilea, care a angajat un al patrulea, iar acesta a angajat un al cincilea asasin.

Cum a fost ruinat planul

Planul a fost ruinat în momentul în care ultimul asasin contactat s-a întâlnit cu ținta, cunoscută doar ca Wei, într-o cafenea. Acesta i-a propus lui Wei să își însceneze moartea. Cei cinci asasini și Tan, au fost condamnați pentru tentativă de omor, după un proces care a durat 3 ani.

Această epopee a asasinilor subcontractați a început în 2013, cu o dispută profesională, când Wei a acționat în instanță împotriva firmei lui Tan, potrivit tribunalului Nanning. Când i s-a propus să-și însceneze moartea, Wei a fost de acord să se prefacă pentru ca ultimul asasin, Ling, să îi facă o fotografie pe care să o ducă înapoi ca dovadă. Apoi a raportat totul poliției.

Cât au primit pedeapsă asasinii

Tana a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare, iar, Xi, primul asasin angajat, trei ani și șase jumătate. Yang Kangsheng și Yang Guangsheng au fost condamnaţi la trei ani și trei luni de închisoare. Mo la trei ani, iar Ling la doi ani și șapte luni.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

Bancul zilei

După un oribil accident rutier, întreaga echipă de fotbal a României, care se afla într-un autocar, ajunge în faţa porţii Raiului. –...