16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUPDATE / Bunicul Luizei Melencu rămâne internat la SJU Craiova

UPDATE / Bunicul Luizei Melencu rămâne internat la SJU Craiova

UPDATE, ora 12.00. Mama Luizei Melencu a fost externată de la UPU Craiova.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Craiova, Cristiana Geormăneanu, mama Luizei Melencu a fost externată. Asta după ce durerile precordiale au dispărut, iar analizele au avut valori normale.

În schimb, bunicul Luizei Melencu va rămâne internat în Clinica de Cardiologie cel puţin până luni.

„Pacientul este monitorizat şi tratat specific. Este conştient, stabil hemodinamic, iar valorile tensiunii arteriale au scăzut. Va rămâne însă în clinică cel puţin până luni”, a precizat dr. Geormăneanu despre bunicul Luizei Melencu.

Atât mama, cât şi bunicul fetei dispărute au fost sfătuiţi să aibă parte de p consiliera psihologică, având în vedere stresul de care au avut parte în ultima lună.

De ce au ajuns la spital bunicul şi mama Luizei Melencu

Bunicul Luizei Melencu, tânăra pe care Gheorghe Dincă susţine că a ucis-o, şi mama acesteia, au ajuns vineri seară, de urgenţă, la UPU Craiova. Ambii acuzau dueri în piept, după un scandal iscat la casa familiei Melencu.

Monica Melencu, mama Luizei, a refuzat să mai dea încă odată probe biologice de ADN, chiar dacă pentru asta s-a emis un mandat de la Tribunalul Bucureşti. Femeia suspectează că se încearcă închiderea cazului Luizei.

Jandarmii s-au prezentat însă la familia Melencu, pentru a o lua pe mama Luizei cu mandat, însă situaţia a degenerat.

Bunicul Luizei a recurs la un gest extrem şi s-a stropit cu benzină, fiind oprit cu greu de jandarmi. Mama şi bunicul Luizei au fost apoi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Craiova cu o ambulanţă de ISU. Iniţial, cei doi refuzaseră transportul, însă au acuzat stări de rău.

Bunicul Luizei Melencu şi Monica Melencu au fost duşi în aria de Urgenţă a SJU

Bunicul Luizei Melencu şi Monica Melencu au fost duşi în aria de Urgenţă a SJU şi supuşi unor investigaţii medicale amănunţite.

„În momentul de faţă pacienţii prezintă dureri in piept cu caracter anginos. În plus, bătrânul a inhalat vapori de benzină şi are şi o criza hipertensivă din cauza stresului. Pacienţii vor rămâne sub supraveghere cât este necesar. Le-au fost recoltate probe de sânge dar doar pentru a se stabili evoluţia stării de sănătate. Vom decide dacă rămân internaţi după ce vom avea rezultate analizelor medicale”, a declarat, potrivit Mediafax, dr. Cristiana Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al SJU Craiova.

Bunicul Luizei Melencu a fost internat, ulterior, în Clinica de Cardiologie. Mama Luizei a rămas sub supraveghere la UPU şi cel mai probabil va fi externată astăzi.

Poliţiştii au întocmit, la rândul lor, un proces verbal în care au consemnat că mandatul de aducere pe numele Monicăi Melencu nu poate fi pus în executare, în urma concluziilor medicilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS