Acasă Eveniment INML a respectat procedurile/ Raportul publicat de A. Cumpănaşu

INML a respectat procedurile/ Raportul publicat de A. Cumpănaşu

-

Raportul Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii privind INML a fost finalizat. Verificările au fost dispuse de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, după ce, miercuri, Alexandru Cumpănaşu a depus o solicitare în acest sens. Potrivit raportului, INML acesta a respectat procedurile în analizarea probelor.

Alexandru a făcut public documentul

Raportul Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii privind Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ a fost finalizat.

Alexandru Cumpănaşu, a făcut public documentul, după ce, miercuri, a făcut o solicitare la Ministerul Sănătăţii în care a cerut să fie dispuse verificări la INML. Deoarece, din instituţie s-ar fi scurs în presă informaţii false cu privire la cercetările medico-legale efectuate în cazul Alexandrei Măceşeanu.

Raportul Corpului de Controlul a vizat şi verificarea respectării procedurilor administrative în procesul de comunicare publică sau a administrării expertizelor, fiind efectuată în acest sens, potrivit datelor din raport, o acţiune de documentare la nivelul Institutului.

Concluziile, potrivit datelor din raport, sunt următoarele: în legătură cu informaţiile contradictorii apărute „pe surse”, nu a fost posibilă identificarea persoanelor care au dezvăluit documente cu privire la realizarea expertizelor medico-legale.

În acelaşi timp, a fost dispusă şi măsura desemnării unei persoane din cadrul Institutului, care să aibă atribuţii în comunicarea informaţiilor de interes public, în condiţiile legii.

Ce precizează datele raportului

Ultima concluzie a raportului întocmit este: în această acţiune de documentare, nu au fost identificate elemente de încălcare a procedurilor de lucru în ceea ce priveşte analizarea probelor primite de către IML de la Unitatea de Parchet.

Datele raportului precizează în prima speţă, care vizează procedurile de comunicare, că a fost constat faptul că la nivelul Institutului Naţional de Medicină Legală „nu există un compartiment de relaţii cu presa şi nici nu este desemnată o persoană cu atribuţii în acest sens, drept pentru care a fost dispusă măsura desemnării unei persoane din cadrul INML, care să aibă atribuţii în comunicarea informaţiilor de interes public, în condiţiile legii”.

Ce se precizează în raport

În ceea ce priveşte a doua etapă a verificării, respective cea a modalităţii de lucru a probelor primate de la organele abilitate. În raport se precizează faptul că au fost analizate procedurile operaţionale de lucru ale structurilor de specialitate din cadrul IML, dar şi rezultatele analizelor efectuate, iar din documente analizate a rezultat faptul că procedurile expertizei antropologice din cazul sesizat au fost respectate.

„Chiar dacă gradul înaintat de fragmentare, distrugere şi fragilitate a probelor din acest caz a implicat o dificultate ridicată în realizarea obiectivelor etapelor mai sus menţionate, expertiza a fost elaborată, redactată şi remisă în 5 zile lucrătoare”, se arată în raport.

În ceea ce priveşte procedura operaţională de laborator- Identificare, expertiza medico-legală prin examen ADN, expertiza genetică judiciară, în raport se precizează faptul că însumate, etapele unui protocol de analiză genetică a probelor de os durează aproximativ 5-7 zile de lucru, potrivit Mediafax.ro.

Valentina Grădinaru

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.

Motorola One Zoom a fost lansat oficial

Motorola One Zoom se face remarcat prin designul său cu suprafeţe din metal şlefuit şi sistemul quad-camera performant. Noul model One Zoom pune accent pe calitate şi versatilitate la obţinerea de poze.