16.4 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDouă femei, găsite moarte într-un apartament din Târgu Jiu

Două femei, găsite moarte într-un apartament din Târgu Jiu

Două femei au fost găsite moarte, în această seară, într-un apartament, din cartierul Lido din Târgu Jiu. Este vorba de o bătrână de peste 90 de ani și nepoata ei, de 42 de ani. Bătrâna ar fi murit de mai mult timp. Nepoata a fost găsită spânzurată

Potrivit IPJ Gorj, o femeie a sunat la numărul unic de urgență 112 sesizând faptul că la apartamentul unei vecine nu mai răspunde nimeni.
La fata locului s-au deplasat polițiști și lucrători ISU care au dislocat usa. Ei au identificat cadavrul unei femei de 42 de ani, din municipiu, spânzurată cu o curea de suportul perdelei. În apartament au găsit și cadavrul mumificat al unei femei, de 90 de ani, bunica persoanei spânzurate.

Ambele cadavre au fost transportate la Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor deceselor.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Se efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS