36.6 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Acasă Blog Pagina 701

Edward Snowden a primit azil temporar în Rusia

0

Fostul consultant al Agenţiei de Securitate Naţională (NSA) a Statelor Unite ale Americii, Edward Snowden, a părăsit astăzi aeroportul moscovit Şeremetievo, plecând către un loc secret, dar sigur, după ce Rusia i-a acordat statutul de refugiat, informează Agerpres.ro citând Reuters. „Tocmai l-am condus. A plecat într-un loc sigur”, a declarat avocatul acestuia, Anatoli Kucerena, insistând că „securitatea este o problemă foarte serioasă” pentru clientul său, care a petrecut mai mult de o lună în zona de tranzit a aeroportului internaţional Şeremetievo din Moscova, după ce a făcut dezvăluiri despre programele americane de interceptare a comunicaţiilor. Washingtonul estimează că divulgarea acestor informaţii a provocat un prejudiciu enorm securităţii naţionale a SUA şi a cerut extrădarea lui Snowden.

Potrivit RIA Novosti, Snowden a primit azil temporar în Rusia pentru 12 luni. „Edward Snowden a obţinut statutul de refugiat în Rusia”, a confirmat pe reţeaua Twitter organizaţia WikiLeaks, care de asemenea îl asistă pe tânărul informatician. „Locul unde se află nu va fi divulgat din raţiuni de securitate, pentru că este persoana cea mai căutată din lume”, a precizat pentru AFP avocatul lui Snowden.

Craiova: Expoziţie de pictură la Galeriile „Cromatic”

0

Consiliul Judeţean Dolj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj invită craiovenii la expoziţia de grup a pictoriţelor Teodora Ciolan, Lia Maria Gaşpar şi Nela Marinela Sălcianu. Vernisajul expoziţiei va avea loc luni, 5 august, la ora 18:00, la Galeriile „Cromatic” din Bănie, situate pe strada Alexandru Macedonski nr. 28.

Premierul Ponta a demis 59 de inspectori guvernamentali

0

Premierul Ponta a demis din funcţie 59 de inspectori guvernamentali din cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG), informează Agerpres.ro. Demiterile au fost făcute în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 77/2013 privind reducerea a aproape 3.000 de posturi ocupate, echivalentul a 4% din numărul de angajaţi din zece ministere, inclusiv SGG. Deciziile de eliberare din funcţie au fost semnate ieri de premier şi publicate în Monitorul oficial, iar cei 59 de inspectori au primit un preaviz de 30 zile, termen la finalul căruia sunt obligaţi să părăsească posturile.

Ucraina nu va permite Rusiei să aducă elicoptere în Transnistria

0

Reprezentantul preşedinţiei ucrainene a OSCE, Andrei Deşciţa, a declarat că Ucraina nu va permite Rusiei să aducă elicoptere în Transnistria, pentru survolarea teritoriului de către forţele ruse de menţinere a păcii, relatează publicaţia Nezavisimaia gazeta citată de Mediafax. Andrei Deşciţa, reprezentantul special al preşedinţiei în exerciţiu a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a afirmat că Rusia poate ajuta regiunea transnistreană doar financiar, dar Ucraina interzice introducerea pe acest teritoriu a unor mărfuri, fără acordul Chişinăului, informează Nezavisimaia gazeta.

Biroul pentru Reintegrare din Republica Moldova susţine că încă nu au primit din partea ruşilor o astfel de solicitare, dar dacă se va întâmpla, autorităţile de la Chişinău nu vor permite o dotare tehnică suplimentară a forţelor ruse de menţinere a păcii. O sursă apropiată liderului transnistrean a confirmat pentru Nezavisimaia gazeta că Moscova a discutat cu Tiraspolul despre aducerea unor elicoptere.

Fostul ministru de Externe al Transnistrei Vladimir Iastrebceak consideră că „Rusia are dreptul să aducă elicoptere în regiune, fără acordul Chişinăului şi Tiraspolului”, iar interdicţia Ucrainei este doar o manevră diplomatică. Anterior, ministrul moldovean al Apărării, Vitalie Marinuţa, a declarat că Moldova vrea să înlocuiască forţele ruse de menţinere a păcii cu o misiune civilă. În prezent, în zona conflictului transnistrean se află aproximativ 400 de militari ruşi. În 1992, liderii Republicii Moldova şi Transnistriei au încheiat un acord, conform căruia a fost introdusă misiunea de menţinere a păcii, iar elicopterele fac parte din dotarea tehnică a acesteia, potrivit cotidianului rus.

SCJU Craiova, acreditat pentru prelevarea şi transplantul de ţesut osos şi tendinos

0

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova a obţinut recent acreditare pentru prelevarea şi transplantul de ţesut osos şi tendinos, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean (CJ) Dolj. Ordinul Ministrului Sănătăţii prin care SCJU a primit această acreditare a fost publicat pe 30 iulie 2013 în Monitorul Oficial, Craiova intrând astfel în „galeria selectă a marilor centre universitare în care sunt posibile astfel de intervenţii”, după cum a apreciat preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa. Potrivit documentului, acreditarea SCJU este valabilă cinci ani de zile de la intrarea în vigoare a ordinului emis de Eugen Nicolăescu.

Directorul medical al SCJU Craiova, conf. univ. dr. Dan Tarniţă, a afirmat că frecvenţa cazurilor în care se impune efectuarea transplanturilor de ţesut osos, pentru care unitatea a fost acreditată, este relativ crescută. „Acreditarea unităţii noastre pentru activitatea de prelevare şi transplant de ţesut osos şi tendinos este o recunoaştere a lucrurilor bune care se fac la spital de către un corp al medicilor bine pregătit, a investiţiilor derulate în ultima perioadă de către Consiliul Judeţean Dolj pentru reabilitarea şi modernizarea infrastructurii medicale şi pentru dotarea cu echipamente de specialitate”, a precizat, la rândul său, managerul SCJU Craiova, conf. univ. dr. Florin Petrescu.

Dacia Sandero ocupă poziţia a şasea în topul celor mai bine vândute maşini în Franţa

0

Dacia a înregistrat în iulie o creştere de 6,1% a înmatriculărilor de autoturisme noi în Franţa, la 9.682 unităţi, în timp ce piaţa franceză a avansat uşor, cu 0,9%, la 150.248 unităţi, a anunţat, azi, Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile, potrivit realitatea.net. Dacia Sandero ocupă pentru primele şapte luni poziţia a şasea în topul celor mai bine vândute autoturisme din Franţa.

Dacia a înregistrat în iulie o creştere de 6,1% a înmatriculărilor de autoturisme noi în Franţa, la 9.682 unităţi, în timp ce piaţa franceză a avansat uşor, cu 0,9%, la 150.248 unităţi, a anunţat, joi, Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile. Cota de piaţă a Dacia a urcat de la 6,13% în iulie anul trecut la 6,44% în acest an.

În primele şapte luni ale anului, înmatriculările de autoturisme Dacia noi au crescut cu 8,6% raportat la perioada similară a anului trecut, la 54.610. Cota de piaţă a mărcii a avansat la 5,05%, de la 4,2% anul trecut. Piaţa franceză a scăzut la şapte luni cu 9,7%, la 1,08 milioane de unităţi.

Grupul francez Renault, din care face parte Dacia, a consemnat în iulie o creştere a înmatriculărilor cu 4,7%, la 34.850 unităţi, în timp în intervalul ianuarie-iulie se află în declin cu 6,5%. În primele şapte luni au fost înmatriculate în Franţa 255.080 de autoturisme noi produse de grupul Renault. Cota de piaţă a grupului s-a situat la 23,19% în iulie şi la 23,58% în primele şapte luni.

Şoferul de rezervă al autocarului prăbuşit în Muntenegru a ieşit din comă

0

Dan Mărgărit, şoferul de rezervă al autocarului care s-a prăbuşit în Muntenegru pe 23 iunie, a ieşit din comă, informează b1.ro. Bărbatul se afla în această stare de la sfârşitul lunii iunie, iar acum autorităţile speră să afle detalii noi despre cauza accidentului din mărturia acestuia. În momentul accidentului, Mărgărit se afla lângă George Ciobanu, cel care conducea autocarul şi care a decedat în urma impactului.

Reamintim că pe 23 iunie, 18 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 29 au fost rănite după ce un autocar cu turişti români s-a răsturnat într-o prăpastie din Muntenegru.

Ministrul Muncii, către persoane cu dizabilităţi: Veţi mai avea mult de pedalat pentru normalitate

0

Doi biciclişti, între care unul nevăzător, au străbătut 42 de oraşe din România, pentru a promova normalitatea ca atitudine faţă de dizabilitate şi i-au promis, azi, ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, că nu se vor opri aici, demnitarul replicând că mai au încă mult de pedalat pentru normalitate, informează Mediafax. Cei doi biciclişti – Florin Georgescu, persoană cu un deficit senzorial, absolvent al Facutăţii de Psihopedagogie din Bucureşti şi doctor în psihologie, şi Butu Arnold Csaba, persoană nevăzătoare care a participat la Jocurile Paralimpice de la Beijing – au pedalat pe biciclete, în tandem, prin 21 de judeţe, în cadrul campaniei „Dărâmăm ziduri pentru a construi punţi”, al cărei scop a fost promovarea normalităţii ca atitudine faţă de dizabilitate.

Ei au ajuns, azi, în Bucureşti, unde au dărâmat un zid simbolic al dizabilităţii, în prezenţa ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu. Cei doi biciclişti i-au transmis demnitarului că persoanele cu dizabilităţi întâmpină încă probleme majore şi că demersurile lor, pentru sensibilizare în scopul schimbării atitudinii sociale privind persoanele cu dizabilităţi, în special în ceea ce priveşte potenţialul de ocupare, vor fi continuate.

„E bine că nu vă opriţi aici, dar mai aveţi mult de pedalat”, le-a transmis Mariana Câmpeanu. Demnitarul a explicat că este nevoie de schimbarea mentalităţilor pentru ca abilităţile persoanelor din această categorie să fie recunoscute şi valorificate, iar acest lucru durează. „Dacă o o persoană cu dizabilităţi se mulţumeşte doar să primesască o indemnizaţie mai mare, o persoană care să-l însoţească, medicamente gratuite sau alte facilităţi şi nu doreşte să se integreze singură, atunci va fi greu ca noi, în mod forţat, să facem acest lucru. De aceea spuneam că va fi greu. Munca e comună”, a mai spus ministrul.

Campania s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Servicii sociale integrate şi formare vocaţională pentru persoane cu dizabilităţi”, finanţat prin Fondul Social European.

Solicitările guvernelor privind date ale utilizatorilor reţelei Twitter, în continuă creştere

0

Reţeaua de socializare Twitter a anunţat că solicitările guvernelor din întreaga lume privind informaţii despre utilizatorii săi au crescut cu 40% în prima jumătate a acestui an, trei sferturi dintre aceste cereri provenind de la autorităţile americane, informează Agerpres.ro citând Reuters şi AFP. Guvernele au formulat în total 1.157 de cereri de informaţii privind conturi de Twitter, 78% provenind din Statele Unite, potrivit unui raport despre transparenţă publicat de reţeaua socială. În prima jumătate a anului 2013, Japonia a rămas a doua pe lista ţărilor care au solicitat cele mai multe informaţii despre utilizatorii site-ului, reprezentând 8% din totalul cererilor. Twitter a anunţat că în 67% din cazuri a pus la dispoziţia autorităţilor americane informaţiile cerute.

Numărul cererilor din partea guvernelor s-a aflat în creştere în toate cele trei rapoarte privind transparenţa publicate de Twitter de la începutul anului trecut, au precizat reprezentanţii reţeleisociale. Numărul acestora a fost de 849 în primul semestru al anului 2012 şi de 1.009 în al doilea semestru al aceluiaşi an.

Presa britanică: „Romii din România profită de o lacună legislativă pentru a rămâne în Marea Britanie”

0

Cerşetorii romi din România care refuză să părăsească tabăra improvizată pe bulevardul Park Lane din centrul Londrei profită de o lacună legislativă pentru a rămâne în Marea Britanie, informează Agerpres.ro citând publicaţia britanică Daily Star. În pofida raidurilor efectuate de poliţie, în urma cărora romii sunt trimişi înapoi în România, mulţi intenţionează să se revină cât mai repede şi – scrie Daily Star – nu pot fi opriţi la graniţa Marii Britanii deoarece sunt cetăţeni ai Uniunii Europene.

„Imigranţii din România care nu au locuri de muncă reprezintă o problemă constantă, de când au sosit, anul trecut, pentru a cerşi pe străzile capitalei britanice şi îndeosebi în apropiere de Oxford Street. Dar a-i face să renunţe la cerşit şi la furtul din buzunare, activităţi din care câştigă zilnic 100 de lire sterline se dovedeşte a fi un coşmar”, scrie publicaţia britanică. Imigranţii au dreptul legal să rămână pe teritoriul Marii Britanii 90 de zile, timp în care ar trebui să-şi găsească un loc de muncă şi o locuinţă permanentă. „Însă ţiganii romi din Park Lanenu au practic la ce să se întoarcă acasă şi profită de o lacună legislativă pentru a rămâne şi pentru a-şi continua activitatea lucrativă, dar ilegală”, scrie Daily Star, care menţionează că romii părăsesc Marea Britanie în ajunul împlinirii termenului de 90 de zile, întorcându-se pe insulă 24 de ore mai târziu.