23.3 C
Craiova
marți, 1 iulie, 2025
Acasă Blog Pagina 664

Judecătoarea Cîrstoiu, reţinută pentru mită

0

Cîrstoiu Veronica, judecător în cadrul Curţii de Apel (CA) Bucureşti – Secţia I penală, a fost reţinută în urmă cu puţin timp. 
Ca urmare a avizului emis de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, la data de 9 august 2013, procurorii anticorupție au dispus reținerea numitei Cîrstoiu Veronica, judecător la Curtea de Apel București – Secția I penală.
În cursul aceleiași zile, procurorii vor solicita Curții de Apel București arestarea preventivă a numiților Cîrstoiu Veronica și Cergan Florin pe un termen de 29 de zile.
În cauză, s-a procedat la aducerea la cunoștință a acuzațiilor în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.

Fiul fostului şef al IPJ Prahova, cerectat pentru fals şi înşelăciune

0

Florin Mădălin Bach, fiul fostului şef al IPJ Prahova Iulian Bach, este cercetat penal sub acuzaţiile de fals, uz de fals şi înşelăciune, poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale făcând, vineri, o percheziţie la locuinţa acestuia, care a durat câteva ore, conform Mediafax.
Percheziţia făcută la locuinţa lui Bach a făcut parte din cele 16 care au avut loc, vineri, în judeţele Prahova şi Dâmboviţa, la persoane suspectate de comiterea mai multor infracţiuni, în cadrul a trei dosare penale.
Florin Bach este cercetat într-un dosar penal în care este suspectat de fals, uz de fals şi înşelăciune. El este acuzat că în cursul acestui an ar fi falsificat documente care conţin datele de identificare a unei firme, documente pe baza cărora a cumpărat aparatură electronică în valoare de 5.000 de lei pe care nu a mai achitat-o.
Acesta nu este primul dosar penal în care fiul fostului şef al IPJ Prahova este cercetat. La sfârşitul lunii ianuarie a acestui an, Florin Bach a fost arestat preventiv într-un dosar de înşelăciune cu un prejudiciu stabilit la 2.800 de lei.
Florin Bach este, de asemenea, cunoscut pentru scandaluri provocate în localuri din Ploieşti, unul dintre acestea având loc chiar pe strada pe care se află sediul IPJ Prahova.
Iulian Bach a fost timp de mai mulţi ani şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova. În urmă cu câţiva ani el a ieşit din sistem şi a început să profeseze ca avocat.

Legea vânzării terenurilor agricole, pe masa Guvernului până la finele lunii august

0

Legea vânzării terenurilor agricole către persoane fizice române sau străine se va afla pe masa Guvernului până la finele lunii august, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, într-o conferinţă de presă, conform Agerpres.
„Vrem ca în luna septembrie sau cel târziu în octombrie să avem o lege foarte clară care să reglementeze vânzarea terenurilor agricole de la 1 ianuarie 2014, atunci când se va liberaliza piaţa funciară, iar persoanele fizice străine pot cumpăra terenuri în România”, a explicat Constantin.
Şeful MADR a precizat că s-au făcut eforturi în anii trecuţi ca termenul de liberalizare a pieţei funciare să fie prelungit după 2014, dar din păcate tratatul de aderare nu prevede acest lucru.
Cel de-al doilea proiect legislativ prezentat de ministrul Agriculturii se referă la reglementarea şi funcţionarea Agenţiei Domeniilor Statului (ADS).
Până la finele lui 2013, străinii – persoane fizice nu pot cumpăra terenuri agricole în România, decât dacă sunt firme cu acţionariat străin, considerate astfel persoane juridice române.
La ora actuală, circa 8% din suprafaţa arabilă a României este utilizată de cetăţeni străini, care au cumpărat în conformitate cu prevederile legale sau au concesionat suprafeţele de teren cu cele două condiţionări care se regăsesc în Codul Civil. Astfel, pentru persoanele fizice există obligativitatea de a avea domiciliul în România, iar pentru persoanele juridice sau asociaţii de a avea sediul în România dacă doresc să deţină teren sau să-l lucreze.
Potrivit datelor MADR, suprafaţa agricolă deţinută de străini în România la finele lui 2011 se ridica la peste 700.000 de hectare, reprezentând 8,5% din suprafaţa arabilă a României. Într-un clasament al cumpărătorilor de teren în România, pe primele locuri se află Italia, cu 24,29%, urmată de Germania cu 15,48% şi de ţările arabe cu 9,98%. Totodată, Ungaria deţinea 8,17% din cele peste 700.000 de hectare de teren agricol cumpărat în România, Spania (6,22%), Austria (6,13%), Danemarca (4,52%), Grecia şi Olanda câte 2,4% şi Turcia 0,78%.

Atenţionare de călătorie în Bulgaria

0

Ministerul Afacerilor Externe recomandă persoanelor care călătoresc cu autoturismul în Republica Bulgaria să încheie asigurări antifurt şi recomandă să fie consultată periodic pagina web a MAE (www.mae.ro), rubrica Sfaturi de călătorie – Alerte de călătorie.

În fiecare an, circa 1,1 milioane de români merg în această ţară pentru excursie sau vacanţă. Din aceştia, în jur de 30% sunt cei aflaţi în tranzit. Alţi 350.000 de români vizitează Bulgaria în legătură cu activitatea lor profesională, ca studenţi, militari.

Mai mulţi români care jefuiau turişti, condamnaţi în Marea Britanie

0

Trei membri ai unei bande de origine română au fost condamnaţi la câte 18 luni de închisoare fiecare, pentru că au jefuit turişti în cartierul londonez Pimlico, relatează site-ul cotidianului London Evening Standard, citat de Mediafax.
Potrivit Tribunalului Southwark Crown, banda a jefuit peste 1.100 de turişti în Londra, începând din ianuarie 2012, informează London Evening Standard.
Bănică C., în vârstă de 41 de ani, şi Emilian F., în vârstă de 44 de ani, care au încercat să obţină de la două femei coreene detalii privind datele lor bancare, şi complicele lor Marin B., în vârstă de 36 de ani, vor fi deportaţi după ce vor executa câte un an şi jumătate de închisoare.

Ministerul Agriculturii a finalizat partea legislativă de înfiinţare a fondurilor mutuale

0

Ministerul Agriculturii a finalizat partea legislativă de înfiinţare a fondurilor mutuale, iar fermierii care îndeplinesc condiţiile pot veni să solicite acreditarea, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, conform Agerpres.

‘Începând de astăzi, fermierii care îndeplinesc condiţiile, organizaţiile non guvernamentale care îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţie, pot veni să solicite acreditarea de la Ministerul Agriculturii. În ceea ce priveşte condiţiile, ei trebuie să deţină 30% din suprafaţa arabilă a României. Practic, dacă ne luăm după acest procent nu putem avea în România mai mult de trei fonduri mutuale”, a spus Daniel Constantin.
Acesta a precizat că ar fi bucuros să existe doar un fond mutual care să acopere o suprafaţă cât mai mare şi la care să adere toţi fermierii.
De asemenea, şeful MADR a menţionat că un alt criteriu se referă la faptul că fondul mutual trebuie să aibă acoperire naţională şi să vizeze toate sectoarele de producţie.
Ordinul de ministru referitor la fondurile mutuale a fost semnat vineri de şeful MADR şi urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Turnul Eiffel, evacuat în totalitate, din cauza unei alerte cu bombă

0

Turnul Eiffel a fost evacuat în totalitate, vineri după-amiază, din cauza unei alerte cu bombă, relatează presa franceză, citată de Mediafax.
Turnul Eiffel, care are înălţimea de 324 de metri, a fost evacuat, iar echipele pirotehnice au inspectat edificiul, dar nu au găsit nici un dispozitiv suspect.
La originea alertei de securitate s-ar afla un apel telefonic anonim care indica prezenţa unei bombe.

Două persoane, reţinute în dosarul prejudicierii a şapte multinaţionale

0

Doi suspecţi au fost reţinuţi în urma percheziţiilor făcute joi, în Capitală, într-un dosar privind prejudicierea a şapte companii multinaţionale, cu şase milioane de dolari şi trei milioane de euro, informează Poliţia Română.
Dispozitive tip token, paşapoarte şi acte de identitate false, 12.000 de euro, documente ale unor companii off-shore utilizate în transferul sumelor de bani şi facturi falsificate, au fost descoperite de poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor – I.G.P.R., în urma a şase percheziţii efectuate ieri. / Doi suspecţi au fost reţinuţi şi urmează să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Ieri, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor – I.G.P.R., împreună cu cei de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul D.G.P.M.B., sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au destructurat o reţea infracţională formată din 5 persoane, din care două de cetăţenie israeliană şi trei de cetăţenie română, suspectate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, spălare a banilor şi uz de fals.
Astfel, pentru probarea activităţii infracţionale, poliţiştii au efectuat şase percheziţii la locuinţele membrilor reţelei, precum şi la sediile unor societăţi comerciale. În perioada 2011 – 2013, gruparea infracţională a prejudiciat 7 companii multinaţionale, cu suma totală de 6 milioane de dolari şi 3 milioane de euro, utilizând documente de identitate false, documente privind înfiinţarea unor companii false, folosite la autorităţile elveţiene, israeliene, belgiene şi române, precum şi dispozitive de autentificare la serviciile bancare de tip token, folosite pentru accesarea mai multor conturi din România.
În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor dispozitive tip token, paşapoarte şi acte de identitate false, 12.000 de euro, documente ale unor companii off-shore utilizate în transferul sumelor de bani, telefoane mobile, unităţi de calculator, documente şi carduri bancare, facturi falsificate.
Persoanele depistate au fost conduse la audieri. În urma probatoriului administrat în cauză, doi membri ai grupării infracţionale au fost reţinuţi pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălare a banilor, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

BIZARRE BAZAAR la Slatina

0

Asociatia CAROUSEL PROJECT din Craiova organizează în parteneriat cu Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Olt, în perioada 13 – 15 august, în Slatina, expoziţia de produse handmade BIZARRE BAZAAR. Manifestarea se va desfăşura în parcul din faţa Casei Tineretului Slatina şi va reuni tineri creatori din judeţele Dolj şi Olt ale căror obiecte realizate exclusiv manual vor putea fi admirate pe parcursul celor 3 zile între orele 9.00 – 20.00.

Slătinenii vor avea ocazia să găsească, în cadrul expoziţiei, bijuterii executate prin diferite tehnici (croşetate, împletite, modelate, pictate) din diferite materiale (argint, cupru, alamă, piele, cristale, textile, pasta ceramică), diverse accesorii şi obiecte de decor, tablouri şi fotografii, toate realizate manual.
De asemenea, pe parcursul celor trei zile, dimineaţa şi după-amiază, fiecare artist prezent în expoziţie va susţine ateliere de creaţie pentru copiii şi tinerii din Slatina, aceştia putând plecă apoi acasă cu obiectele realizate de ei sub îndrumarea “profesorilor”. Cei care vor să se înscrie la ateliere, o vor putea face la faţa locului, în cadrul expoziţiei. Iar tinerii din Slatina, care au deja experienţa lucrului de mână, îşi pot prezenţa creaţiile în cadrul evenimentului, înscriindu-se pe adresa asociaţiei organizatoare – [email protected], sau la numărul de telefon 0720.880.482.

Problematica vizelor în atenţia Grupului de lucru româno-american pe probleme consulare

0

A treia reuniune a Grupului de lucru româno-american pe probleme consulare, inclusiv problematica vizelor, a avut loc, vineri, 9 august 2013. La reuniunea grupului de lucru româno-american, co-prezidată de Consulul General al SUA la Bucureşti, respectiv de directorul Direcţiei SUA şi Canada din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, au participat reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei şi Serviciului Român de Informaţii, precum şi oficiali ai Ambasadei SUA la București.
Activitatea acestui grup de lucru reflectă preocuparea comună pentru continuarea procesului de operaţionalizare a „Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi Statele Unite”, adoptată la Washington, la 13 septembrie 2011 şi reconfirmă, de asemenea, interesul celor două părţi pentru crearea premiselor necesare pentru accesul României în programul Visa Waiver.
Cu prilejul reuniunii au fost trecute în revistă evoluţiile relevante din domeniile circumscrise problematicii Visa Waiver, din intervalul scurs de la precedenta reuniune a Grupului de lucru (25 aprilie 2013).
De asemenea, au fost abordate, cu precădere, aspecte ale cooperării bilaterale în domeniul aplicării legii, fiind remarcat nivelul excelent al acesteia.