Fundaţia „Cuvântul care Zideşte”, a Mitropoliei Olteniei, desfăşoară la Tismana, în perioada 26 – 29 august proiectul cultural „Cultură şi tradiţie în Oltenia – 300 de ani de la jertfa domnitorului martir Constantin Brâncoveanu”, proiect cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. În cadrul proiectului, un grup de tineri din Oltenia participă la seminarii tematice, şi de asemenea vizitează obiective spirituale şi culturale importante din Oltenia. „Prin aceste manifestări se urmăreşte promovarea tradiţiilor culturale olteneşti în contextul împlinirii a trei secole de la moartea martirică a marelui domnitor român Constantin Brâncoveanu. Marele domnitor Constantin Brâncoveanu este unul dintre cei mai reprezentativi dascăli ai culturii olteneşti, ca urmare a faptelor sale de excepţie care au marcat atât istoria poporului nostru, cât mai ales stabilitatea lui spirituală”, a declarat Cristina Stamatoiu, director executiv al Fundaţiei „Cuvântul care Zideşte”. Obiectivele acestui proiect cultural sunt promovarea specificului regional al Olteniei, creşterea gradului de implicare a tinerilor în activităţi culturale şi de formare spirituală a tinerilor, încurajarea iniţiativelor care pun în valoare patrimoniul cultural naţional şi sprijinirea formelor de dialog intercultural.
Militari români răniţi în Irak şi Afganistan se vor întâlni cu Roger Waters, în culisele spectacolului “The Wall”
Un grup de militari români răniţi în misiunile desfăşurate în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak se va întâlni astăzi, 28 august, la Bucureşti, cu Roger Waters, membru fondator al trupei Pink Floyd, care a ţinut să îi invite personal la concertul său.
Artistul se va întâlni cu militarii români în culisele show-ului „The Wall”, care va avea loc în Piaţa Constituţiei, pentru a le mulţumi acestora pentru sacrificiul lor în operaţiunile de menţinere a păcii desfăşurate în aceste zone afectate de conflicte.
Roger Waters şi-a dedicat întreaga carieră luptei împotriva violenţei de orice fel, vorbind întotdeauna despre recunoştinţa pe care o poartă militarilor din întreaga lume.
„The Wall” este unul dintre cele mai spectaculoase show-uri muzicale, un simbol al libertăţii pentru generaţii întregi de fani din toată lumea.
Laura Zăinescu: Cerem anularea aplicaţiei de înregistrare a proiectelor de minimis
Laura Zăinescu, preşedinta Agenției Române de Consultanță a trimis o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta în care îi solicită anularea aplicaţiei de înregistrare a proiectelor de minimis, pe care o redăm integral:
„Stimate domnule Victor Ponta, Primul-Ministru al Guvernului României
Vă mulțumim pentru răspunsul prompt adresat beneficiarilor contractelor de finanțare POS CCE din data de 26.08.2013 și apreciem Planul de acțiuni pentru deblocarea rapidă a Programului.
AGENȚIA ROMÂNĂ DE CONSULTANȚĂ este surprinsă de modalitatea prin care Ministerul Finanțelor Publice a organizat depunerea on-line a cererilor de acord pentru finanțare în baza H.G. nr. 274/2013 și vă solicită de urgență următoarele:
1. Trimiterea de urgență a Corpului de Control al Primului-Ministru, în vederea verificării modalității de apariție subită a „listei înscrierilor pentru obținerea unui număr de ordine pentru aprobarea Cererii de ajutor de stat (minimis)”.
2. Anularea sesiunii de înscriere on-line a cererilor de acord pentru finanțare în baza H.G. nr. 274/2013, organizate în data de 28.08.2013 între orele 8:30-8:35:54.
Atragem atenția că solicitanții (IMM-urile) nu au putut înregistra on-line cererea de ajutor de stat, pe site-ul ministerului fiind disponibilă permanent mențiunea Sesiune de înregistrare on-line închisă. Cu toate acestea în aproximativ 30 de minute a apărut pe site-ul Ministerului Finanțelor o listă cu 714 aplicații on-line.
Solicităm de urgență luarea tuturor măsurilor ce se impun!
Președinte Laura ZĂINESCU”
Licitaţia privind privatizarea CFR Marfă va fi reluată, dacă cei care au câştigat nu vin cu banii
Premierul Victor Ponta i-a cerut noului ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, să îl cheme, luni, pe câştigătorul licitaţiei de privatizare a CFR Marfă şi să semneze contractul de vânzare, adăugând că, dacă acesta „nu dă banii”, va fi numit un manager privat, iar licitaţia va fi reluată, conform Mediafax.
În cazul reluării licitaţiei, termenele vor fi mult mai extinse şi mai rezonabile decât la prima licitaţie, derulată în condiţiile şi termenele negociate cu Fondul Monetar Internaţional, a spus Ponta, ministru interimar al Transporturilor, prezent la sediul ministerului pentru ceremonia de predare-primire a portofoliului către Ramona Mănescu.
Hotărârea de Guvern privind privatizarea CFR Marfă prin vânzarea a 51% din acţiuni către GFR, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost publicată în urmă cu două săptămâni în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzacţiei fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv jumătatea lunii octombrie.
GFR a fost declarat câştigător în luna iunie în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.
30 de elevi din Craiova, premiaţi în competiția de proiecte Şcoala lui Andrei
Un parc de distracție realizat și administrat de elevi, 30 de destine schimbate, 30 de copii ce vor fi liderii de mâine în comunitățile din care provin. Acestea sunt câteva din rezultatele măsurabile a ceea ce a însemnat Tabăra din Țara lui Andrei pentru 30 de elevi din Dolj. În perioada 18 – 24 august, membrii echipei ”Micii artiști, economiști” Școala cu Clasele I-VIII Nr 33 Craiova, câștigători ai locului II în competiția de proiecte Școala lui Andrei ediția 2013, au trăit experiența vieții lor.
Desfășurată la Bran, județul Brașov, ediția din acest an a Taberei i-a invitat pe elevi la joacă pentru a-și depăși limitele. Le-au fost puse la dispoziție ateliere nonformale pentru stimularea creativității și a imaginației, noțiuni de antreprenoriat și idei sustenabile pentru dezvoltarea comunităților din care fac parte. Timp de șase zile, micii antreprenori au dat dovadă de implicare și imaginație, materializate într-un parc de distracții pe tema Cirque d’Andrei, ispirat din farmecul spectacolelor pregătite de celebra companie Cirque du Soleil.
Elevii au învățat să negocieze, să facă investițiile potrivite, să administreze un buget, să promoveze parcul pentru a atrage cât mai mulți vizitatori și au plecat din Tabără cu o viziune mai clară și cu noțiuni mai detaliate legate de antreprenoriat, ce vor fi folosite pentru
implementarea proiectului lor de schimbare în bine a comunității.
Tabăra din Țara lui Andrei a fost pentru micii antreprenori din Dolj un bun prilej de a se cunoaște și de a-și valorifica talentele. Aceștia au realizat interviuri și reportaje pentru Ziarul Taberei, au redefinit și au pus în scenă, au cuprins ritmurile muzicale în coregrafii și au învățat că materialele reciclabile se pot transforma în costume de gladiator sau prințesă. „Tabăra din Țara lui Andrei este un proiect de suflet, pe de o parte pentru că întâlnim energia și imaginația copiilor, pe de altă parte pentru că suntem martorii unor schimbări de atitudine și mentalitate. Inovația, curajul și implicarea stau la baza schimbării, iar Tabăra din Țara lui Andrei, își propune să-i inspire pe participanți pentru a se transforma într-o resursă valoroasă pentru comunitatea lor.”, a declarat Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate Petrom.
Anul acesta, 400 de elevii își dezvoltă abilitățile în Tabăra din Țara lui Andrei. De asemenea, cadrele didactice coordonatoare care au înscris proiecte în Școala lui Andrei au participat la cursuri de management de proiect și comunicare online.
„Dacă orele de clasă s-ar desfășura ca aici, dacă cei mici ar veni cu drag la ore, cred că am pune în mișcare motorul schimbării. Informațiile din cadrul cursului de management de proiect sunt utile în scrierea proiectelor următoare.” a declarat Aurelia Gulian, profesor coordonator al echipei Micii artiști, economiști. În 5 ani de Tabăra din Țara lui Andrei, peste 2.600 de elevi şi 170 de cadre didactice au aflat că stă în puterea lor să schimbe lumea în care doresc să trăiască.
Pensiile tăiate pentru diplomaţi vor fi recalculate din toamnă
Pensiile tăiate prin lege în cazul celor 200-250 diplomaţi vor fi recalculate începând cu toamna acestui an, după modelul aplicat pentru pensiile militarilor, a anunţat premierul Victor Ponta, conform Mediafax.
„Am sprijinit iniţiativa ministrului, sunt convins că şi Parlamentul o va face, de a îndrepta un lucru nedrept care s-a întâmplat cu pensiile ambasadorilor. Aşa cum am reuşit să facem în cazul militarilor vom reuşi şi în cazul ambasadorilor”, a spus Ponta la reuniunea anuală a diplomaţiei române.
În luna iunie, Camera Deputaţilor, for decizional, a decis ca, de la 1 octombrie 2013, pensiile militarilor recalculate în 2010 să revină la nivelul de dinainte de recalculare.
Serviciile SUA de informaţii au ascultat conversaţii ale armatei siriene despre atacul chimic
Serviciile americane de informaţii l-au ascultat pe un oficial din cadrul Ministerului sirian al Apărării, „în panică”, în cursul „unor conversaţii telefonice cu şeful unităţii armelor chimice”, în urma atacului de săptămâna trecută, scrie revista Foreign Policy în ediţia de marţi, conform Mediafax.
„Luni, în orele de după terifiantul atac chimic de la est de Damasc, un oficial din cadrul Ministerului sirian al Apărării a purtat conversaţii telefonice, în stare de panică, cu şeful unităţii armelor chimice, cerând răspunsuri despre lovitura cu agent neurotoxic care a ucis peste 1.000 de persoane”, scrie revista.
„Aceste conversaţii au fost ascultate de către serviciile americane de informaţii”, a anunţat revista într-un comunicat. „Acesta este principalul motiv pentru care oficiali americani afirmă în prezent că sunt siguri că aceste atacuri au fost comise de către regimul lui Bashar al-Assad şi motivul pentru care armata americană se pregăteşte să atace acest regim în zilele următoare”, potrivit aceleiaşi surse.
Magistraţii condamnaţi nu vor beneficia de pensie de serviciu
Magistraţii care, ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv pentru o infracţiune de corupţie nu vor beneficia de pensie de serviciu, potrivit unui proiect de lege adoptat ieri de Executiv.
„Astfel, judecătorii, procurorii, magistraţii – asistenţi şi asimilaţii acestora care, ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv pentru o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau în legătură cu acestea, ori pentru o infracţiune de serviciu sau în legătură cu serviciu, comise cu intenţie, nu beneficiază de pensie de serviciu şi nici de indemnizaţia prevăzută la art. 81 din Legea nr. 303/2004. Aceste persoane beneficiază doar de pensia în sistemul public, în condiţiile legii”, se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Guvernului, preluat de agerpres.ro.
Craiova: Pietonii indisciplinaţi, sancţionaţi de poliţişti
În cursul zilei de ieri, poliţiştii Biroului Rutier Craiova au desfăşurat o acţiune pe principalele străzi din municipiu pentru conştientizarea pietonilor cu privire la importanţa respectării normelor rutiere referitoare la traversarea străzilor.
Pe lângă sfaturile şi recomandările cu caracter preventiv, poliţiştii au aplicat şi 72 de sancţiuni contravenţionale pentru abaterile constatate în valoare de peste 11.500 lei, dintre acestea 56 fiind aplicate pietonilor care s-au grăbit să traverseze strada prin loc nemarcat şi nesemnalizat cu indicator sau marcaj pietonal.
Inspecţia fiscală la IMM-uri, efectuată o singură dată la trei ani
Inspecţia fiscală la IMM-uri se va efectua o singură dată într-o perioadă de trei ani, potrivit unei ordonanţe adoptate în şedinţa de ieri a Guvernului, actul normativ urmărind transpunerea în legislaţia românească a documentului strategic „Small Business Act” for Europe adoptat de Comisia Europeană în anul 2008 şi revizuit în 2011.
„Ordonanţa adoptată de Guvern transpune în legislaţia românească documentul strategic „Small Business Act” for Europe adoptat de Comisia Europeană în anul 2008 şi revizuit în 2011. Acest document statuează zece principii menite să ghideze concepţia şi punerea în aplicare, atât la nivelul UE cât şi la nivelul statelor membre, a politicilor de stimulare a întreprinderilor mici şi mijlocii”, a informat Biroul de presă al Guvernului, citat de agerpres.ro.
Actul normativ adaptează principiile actului european la realităţile româneşti prin: instituirea obligativităţii evaluării ex-ante a impactului economic al actelor normative asupra IMM-urilor, evaluare care va fi însoţită de propuneri de soluţii alternative, precum şi prin sprijinirea dezvoltării sistemului educaţional de promovare a culturii şi competenţelor antreprenoriale.
De asemenea, ordonanţa prevede sprijinirea şi susţinerea formării profesionale a adulţilor în vederea creşterii calităţii resurselor umane necesare IMM-urilor, dar şi acordarea de facilităţi fiscale IMM-urilor pentru primul an fiscal de la înregistrarea în Registrul Comerţului.