25.6 C
Craiova
duminică, 27 iulie, 2025
Acasă Blog Pagina 593

Dan Voiculescu aşteaptă astăzi sentinţa în dosarul Institutului de Cercetări Alimentare

0

După ce şi-a dat demisia de două ori din Senat pentru a tergiversa procesul, preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, e pe cale să afle astăzi sentinţa în dosarul în care e cercetat pentru privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare, conform realitatea.net. Prejudiciul calculat de anchetatori depăşeşte 60 de milioane de euro.

Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.
În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC „Benefica” SA Bucureşti (firmă din grupul GRIVCO) Jean-Cătălin Sandu, pentru complicitate la infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar.
De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

O clasă întreagă a fost eliminată de la examenul de bacalaureat la Năvodari

0

Scandal de proporţii la Năvodari, după ce o întreagă clasă a fost eliminată de la proba de bacalaureat, în urma unor suspiciuni de fraudă, conform realitatea.net.
Clasa a fost eliminată după ce s-au observat, pe camerele de supraveghere, că elevii făceau schimb de ciorne între ei. Nici unul dintre profesorii supraveghetori nu a intervenit, doi dintre aceştia fiind cercetaţi disciplinar. Elevii eliminaţi nu mai au dreptul să se înscrie la examenul de bacalaureat timp de două sesiuni.
O anchetă este în curs de desfăşurare.

Fabrica de armament Carfil de la Braşov, jefuită

0

Persoane rămase neidentificate au spart Fabrica de armament Carfil din Braşov. Hoţii au spart geamul de la biroul directorului societăţii şi au furat o casetă de valori, prejudiciul fiind de aproximativ 100.000 de euro, conform rtv.net.
Poliţiştii fac cercetări şi încearcă să dea de urma infractorilor.
„S-a comis o spargere în incinta SC Carfil SA. S-a reclamat sustragerea unei sume de bani. În cauză s-a întocmit un dosar penal în care se desfăşoară cercetări sub aspectul de furt calificat (…) Autorii nu sunt cunoscuţi până în acest moment. Ancheta este în desfăşurare”, a declarat procurorul Marian Chiriac.

Cutremur de 3,9 grade pe scara Richter în zona Giurgiu

0

Un cutremur cu magnitudinea de 3,9 grade pe scara Richter s-a produs joi dimineaţa, la ora 7.06 (UTC – 4.06), în zona Giurgiu, conform informaţiilor publicate pe site-ul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).
Cutremurul a avut loc la o adâncime de 9 kilometri.
Localităţile cele mai apropiate de epicentru au fost Giurgiu (8 km), Gorno Ablamovo (37 km), Obretenik (41km), Vetovo (42 km),Videle (45 km).

Sesiunea de înregistrare online desfăşurată miercuri pentru schema de minimis va fi anulată şi reluată ulterior

0

Sesiunea de înregistrare online desfăşurată ieri pentru schema de minimis va fi anulată şi reluată ulterior pentru a oferi egalitate deplină de şanse tuturor IMM-urilor interesate să înregistreze cereri de finanţare, eliminând orice suspiciune cu privire la corectitudinea derulării acestei proceduri, a declarat aseară ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, citat de agerpres.ro.

Potrivit ministrului Finanţelor, din primele investigaţii a rezultat faptul că resursele IT alocate schemei de minimis au fost insuficiente în urma anticipării greşite a numărului mare de firme care sunt interesate, apărând astfel blocaje şi mesaje de eroare în accesarea paginii de Internet dedicate schemei de minimis.
„Ca urmare, am decis ca sesiunea de înregistrare online desfăşurată astăzi (miercuri – n.r.) pentru schema de minimis să fie anulată şi reluată ulterior pentru a oferi egalitate deplină de şanse tuturor IMM-urilor interesate să înregistreze cereri de finanţare, eliminând orice suspiciune cu privire la corectitudinea derulării acestei proceduri. Îmi doresc ca acest program să fie implementat corect, iar banii din schema de minimis să ajungă la cât mai multe firme, fără nicio suspiciune, să creăm locuri de muncă şi să capitalizăm IMM-urile. Scopul meu este ca prin acest program să stimulăm mediul de afaceri şi nu accept să planeze nicio urmă de îndoiala cu privire la acest program”, a explicat Daniel Chiţoiu.

Acesta a precizat că, în cursul zilei de miercuri, a fost informat în legătură cu existenţa unor probleme în procedura de depunere online din cadrul schemei de minimis, motiv pentru care a dispus demararea unei anchete interne împreună cu STS şi alte instituţii competente din domeniul siguranţei IT.

Investigaţia este în derulare şi este efectuată de specialiştii MFP împreună cu STS şi alte instituţii competente din domeniul siguranţei IT, iar rezultatele investigaţiei vor fi urmate de măsurile care se impun, a mai arătat Daniel Chiţoiu.

Anterior, Ministerul Finanţelor anunţase, într-un comunicat, că un număr de 20.225 de persoane au intrat miercuri dimineaţă, în intervalul 8.30-8.36, pe pagina de Internet a Ministerului Finanţelor dedicată schemei de minimis şi, având în vedere gradul de solicitare a sistemului, din punct de vedere tehnic, celelalte persoane care au depăşit numărul de 20.225 de utilizatori, în acest interval, nu au putut accesa pagina de Internet întrucât limita tehnică a echipamentelor IT fusese deja atinsă.

„Din cele peste 20.200 de persoane, 3.164 de persoane completau formularul în intervalul 8.30-8.36. 714 persoane, dintre cele 3.164, au trimis formularul completat primind recipisa de înregistrare, eliberată automat de sistem. Din totalul de 714 solicitări transmise, un număr de 644 de solicitări a fost admis, restul fiind respinse întrucât fie depăşeau plafonul de 200.000 euro admis per solicitant, fie din cauza înregistrărilor multiple ale aceleaşi întreprinderi (acelaşi CUI). 2.450 de persoane care completau formularul nu au finalizat procedura de transmitere a cererii până la epuizarea plafonului de 500 milioane lei”, precizează MFP.

Sesiunea de înregistrare on-line a cererilor de ajutor pentru IMM-uri a fost declarată închisă miercuri dimineaţă la ora 8.35.41, după numai cinci minute de la deschidere, în urma epuizării bugetului în valoare de 500 de milioane de lei alocat schemei, potrivit unui anunţ postat pe site-ul Ministerului Finanţelor.
 
 

Egalizarea vârstei de pensionare a femeilor şi bărbaţilor până în 2035

0

Vicepreşedintele PSD, Rovana Plumb, preşedinte al Organizaţiei de Femei Social Democrate, a atras atenţia ieri că ”speculaţiile” vehiculate public în ultimele zile potrivit cărora România ar egaliza vârsta de pensionare în anul 2015 sunt „false, nefondate” şi nu au legătură cu documentele discutate de Guvern, informează agerpres.ro.

„În Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2013-2020, nu se pune problema egalizării vârstei de pensionare la 65 de ani în 2015. Nicăieri în textul strategiei nu se aminteşte o astfel de acţiune asociată cu un asemenea termen. Deşi Uniunea Europeană a recomandat ca egalizarea vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi să se realizeze mai rapid, ministrul Muncii a negociat ca acest lucru să aibă loc până în 2035, pentru ca România să se poată pregăti pentru o astfel de măsură”, a declarat Rovana Plumb.

Ea a precizat că Guvernul nu a luat niciodată în calcul o asemenea decizie, pentru care în România nu există acum condiţii adecvate.

Jumătate dintre români cred că sunt plătiţi mult mai puţin decât merită

0

Pe piaţa muncii există o discrepanţă considerabilă între salariul oferit de angajatori şi nivelul spre care tind candidaţii. 55% dintre respondenţii unui studiu realizat de site-ul de recrutare BestJobs.ro consideră că sunt subapreciaţi la locul de muncă din punct de vedere salarial.
Referitor la nivelul salarial cuvenit, 36% dintre angajaţii din România consideră că merită să fie remuneraţi între 2.500 şi 3.500 de lei pe lună.
Mai bine de jumătate dintre români nu sunt mulţumiţi de actualele condiţii salariale de pe piaţa locală a muncii, aceştia fiind de părere că angajatorii nu îi remunerează conform potenţialului lor.
55% dintre respondenţii unui studiu realizat de site-ul de recrutare BestJobs.ro consideră că sunt subapreciaţi la locul de muncă, din punct de vedere salarial.
Pe piaţa muncii există o discrepanţă între salariul oferit de angajator şi nivelul spre care tind candidaţii, cei mai mulţi dintre aceştia fiind de părere că merită mult mai mult decât primesc la final de lună. Mai mult, majoritatea respondenţilor au argumente ferme pentru a explica situaţia actuală.
Dacă 55% dintre candidaţi consideră că piaţa muncii din România, la nivel general, nu îi răsplăteşte pe măsură, 21% susţin că au acceptat un salariu mai mic din cauza faptului că aveau nevoie urgentă de un job şi nu îşi permiteau să aştepte până găseau un loc de muncă perfect.

11% consideră că nu au ştiut să negocieze prea bine cu angajatorul

Alţi 11% cred doar că nu au ştiut să negocieze prea bine cu angajatorul atunci când au semnat contractul de muncă, în timp ce 13% dintre români se declară mulţumiţi de banii pe care îi primesc la locul de muncă.
Întrebaţi care este nivelul salarial cuvenit, majoritatea, adică 36%, au răspuns că li se pare corect să primească între 2.500 şi 3.500 de lei, în timp ce alţi 35% ar vrea între 1.500 şi 2.500 de lei pe lună.
În ceea ce priveşte extremele salariale, 10% dintre români consideră că merită în jur de 1.000 de lei pe lună, însă 20% dintre respondenţi nici nu stau de vorbă cu angajatorul dacă li se oferă sub 3.500 de lei.

41% dintre participanţii la sondaj au un salariu de circa 1.000 de lei

Realitatea, însă, este diferită atunci când vorbim de actualul nivel salarial din România. 41% dintre participanţii la sondaj au mărturisit că salariul lor se situează la aproximativ 1.000 de lei, deşi ar merita între 2.500 şi 3.500 de lei.
Alţi 33% dintre români susţin că primesc lunar între 1.500 şi 2.500 de lei, în timp ce doar 12% au un salariu de peste 3.500 de lei.

Pretenţiile salariale sunt pe măsura studiilor

Pretenţiile salariale sunt pe măsura studiilor, în contextul în care 47% dintre respondenţi au absolvit o facultate, iar 27% dintre aceştia au chiar şi studii postuniversitare.
Un sfert dintre candidaţii chestionaţi de BestJobs.ro vor să se angajeze în IT/Inginerie, 20% îşi caută un job în Finanţe, în timp ce alţi 25% vor doar un loc de muncă, indiferent de domeniul de activitate.
Studiul BestJobs.ro a fost realizat în perioada 7-21 august pe un eşantion de 600 de respondenţi.
BestJobs este unul dintre cele mai importante portaluri de recrutare din România, care are filiale şi în Bulgaria, Serbia şi Moldova.
În acest moment, BestJobs.ro găzduieşte peste 2.250.000 de CV-uri în baza de date şi are peste 70.000 de companii drept clienţi.
 Roxana Dimache

CJ Gorj şi-a dat avizul pentru investiţia Companiei de Apă Oltenia

0

Consiliul Judeţean Gorj a aprobat marţi o hotărâre privind avizarea unei investiţii implementate de către SC Compania de Apă Oltenia SA în cadrul proiectului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dolj“, finanţat prin POS Mediu – Programul de investiţii prioritare pentru faza II, 2014 – 2020. Proiectul vizează inclusiv construirea unei noi aducţiuni de apă de la sursa Izvarna, în scopul asigurării sursei de alimentare cu apă a unităţilor administrativ-teritoriale din judeţele Gorj şi Dolj, ce urmează să fie traversate de conducta de aducţiune. Avizul de principiu al Consiliului Judeţean Gorj a fost solicitat de SC Compania de Apă Oltenia SA, operator care implementează proiectul „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dolj“, care are un impact major asupra satisfacerii nevoilor localităţilor din judeţul Gorj, care se vor alimenta cu apă tot din conducta respectivă.

Conducta deserveşte peste 385.933
de locuitori

Populaţia adiacentă aducţiunii Izvarna – Craiova este în total de 385.933 de locuitori. Astfel, în judeţul Dolj 333.024 de locuitori (inclusiv municipiul Craiova), iar în judeţul Gorj – 52.909 locuitori. Din inventarierea localităţilor aflate în zone parcurse de traseul aducţiunii Izvarna – Craiova, rezultă un număr total de 97 de localităţi –  32 în judeţul Dolj şi 65 în judeţul Gorj. Pentru o mare parte a locuitorilor din cele două judeţe sursa de apă amintită este vitală, precum şi dezvoltarea şi existenţa sistemelor de alimentare cu apă. Astfel, realizarea firului II de aducţiune din sursa Izvarna va putea oferi apă de calitate şi suficientă pentru 385.933 de locuitori din judeţele Dolj şi Gorj. „Solicitarea de aviz este motivată prin prisma cerinţelor de implementare a proiectului al cărui obiect vizează actualizarea Masterplanului judeţului Dolj, Programul de investiţii prioritare pentru faza II, 2014 – 2020, iar obţinerea avizului Consiliului Judeţean Gorj este necesar în vederea întocmirii cererii de finanţare pentru proiectul de asistenţă tehnică. Avizul solicitantului a avut un caracter formal, de principiu, determinat de interesul public ce decurge din satisfacerea nevoilor comunitare ale locuitorilor judeţului Gorj şi nu se substituie avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor de ordin tehnic, prevăzute în mod expres în lege, necesare pentru realizarea investiţiei, prin raportare la documentaţia tehnică a acesteia“, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Rovana Plumb: Egalizarea vârstei de pensionare a femeilor şi bărbaţilor până în 2035, nu mai devreme

0

Vicepreşedintele PSD, Rovana Plumb, preşedinte al Organizaţiei de Femei Social Democrate, a atras atenţia azi că ”speculaţiile” vehiculate public în ultimele zile potrivit cărora România ar egaliza vârsta de pensionare în anul 2015 sunt „false, nefondate” şi nu au legătură cu documentele discutate de Guvern.

„În Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2013-2020, nu se pune problema egalizării vârstei de pensionare la 65 de ani în 2015. Nicăieri în textul strategiei nu se aminteşte o astfel de acţiune asociată cu un asemenea termen. Deşi Uniunea Europeană a recomandat ca egalizarea vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi să se realizeze mai rapid, ministrul Muncii a negociat ca acest lucru să aibă loc până în 2035, pentru ca România să se poată pregăti pentru o astfel de măsură”, a declarat Rovana Plumb, potrivit agerpres.ro.

Ea a precizat că Guvernul nu a luat niciodată în calcul o asemenea decizie, pentru care în România nu există acum condiţii adecvate.

Universitatea îşi repară acoperişul

0

Din cauza zăpezilor abundente din februarie 2012, o parte din acoperișul clădirii sediului central al Universității din Craiova s-a deteriorat, mai exact fațada dinspre Teatrul Naţional „Marin Sorescu“.

Conducerea Universităţii din Craiova a hotărât ca porţiunea cu probleme să fie consolidată. O firmă de construcții reface scheletul care susţine acoperişul clădirii, fiind reparat corpul rectoratului. De altfel, se lucrează şi la reabilitarea scărilor, deoarece, din cauza deteriorării acoperișului, studenţii nu au putut să aibă acces la scările paralele cu instituţia ce duceau la intrarea nr. 3 în Universitate. Aşa că, la începerea anului universitar, studenţii vor fi întâmpinaţi de Universitate în haină nouă. Valentina Pană, studentă la Facultatea de Litere, ne-a vorbit despre importanţa rezolvării problemelor în această parte a clădirii.
„Faptul că se repară acoperişul ce ţine de corpul rectoratului, care căzuse din cauza zăpezii, este un lucru esenţial pentru siguranţa studenţilor şi nu numai. Mă refer şi la oamenii care treceau prin zonă. Această consolidare va aduce un plus Universităţii în ceea ce priveşte aspectul clădirii“. Decizia luată de conducere îi bucură pe studenţii care aşteptau de ceva vreme să se rezolve problemele create de această situație. „Era şi cazul să se rezolve această problemă care ne-a dat bătăi de cap în ultimul timp. Ne era frică să nu se desprindă bucăţi din clădire şi să cadă peste noi. Cred că aceste reparaţii le-au aşteptat atât studenţii, cât şi rectorul, mai ales că problema era chiar deasupra geamului dumnealui“, a spus Roxana Sorică, studentă în anul III la ISE.

Reparaţii din banii Universității

Cristian Stanciu, directorul Departamentului de Relaţii Publice şi Imagine Academică a Universității din Craiova, a declarat pentru GdS care este suma alocată pentru refacerea acoperișului deteriorat. „Termenul de finalizare al lucrărilor este 29.09.2013, iar valoarea contractului este de 131.488,36 lei cu TVA, sumă care este din fondurile proprii ale Univeristății“.
Universitatea din Craiova este înscrisă în lista monumentelor istorice, un motiv în plus de care trebuie să se țină seama atunci când apar probleme legate de clădirea acestei instituții. „Fiind o clădire veche, cu o configurație deosebită și suprafață foarte mare, a fost împărtiță de proiectant în șapte corpuri pentru a fi consolidate etapizat. Până la această dată au fost consolidate și preluate de beneficiar patru dintre corpurile instituției, lucrări care au fost finanțate în majoritate de bugetul de stat. Au mai rămas de consolidat trei dintre ele, dar anul acesta nu au fost alocate fonduri de la bugetul de stat în acest scop“, a spus Cristian Stanciu.