16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeRareș, prima dată în concert în Bănie, la Promenada: „Îmi place aici și sper să tot am concerte la Craiova”

Rareș, prima dată în concert în Bănie, la Promenada: „Îmi place aici și sper să tot am concerte la Craiova”

Vineri seară, Rareș a concertat pentru prima dată în fața publicului craiovean, la Promenada, unde s-a bucurat de o primire foarte călduroasă. Tânărul muzician care face furori cu piesele sale pe Spotify a împărtășit câteva impresii la cald despre experiența primului său concert în Bănie, dar și despre melodiile care l-au lansat în mainstream și sursa inspirației sale.

Reporter: Rareș, cum te-ai simțit cu publicul de la Craiova?

Rareș: A fost incredibil. Toți știau versurile de la piese și te aștepți cumva, fiind mainstream, ca lumea să le știe, dar e altceva când vezi publicul în față, când îi simți energia. Le mulțumesc foarte mult că au venit, e prima dată când cânt în Craiova într-un concert al meu, am mai cântat doar la Artist Awards. Sper să tot avem aici concerte pentru că îmi place foarte mult de craioveni.

Prima dată când am cântat la Promenada, la voi, era 2022, la București, și abia lansasem două piese. E foarte interesant unde ne aduce viața și iată-mă înapoi la Promenada, dar de această dată la Craiova. Și iată, a fost plin, lumea îmi știe toate piesele. Sunt foarte recunoscător pentru asta.

Reporter: De unde îți iei inspirația pentru piese?

Rareș: Nu am copii care să asculte Gașca Zurli (râde), am o soră care a fost cândva mică, da, dar uite, “A ram sam sam” am făcut-o într-o zi la studio, dintr-o glumă, și uneori așa ies hiturile. Fără să stai să sapi, să te gândești prea mult. Până la urmă, lucrurile vin uneori firesc. Alteori mai greu. De multe ori, piesele mai triste sunt într-o anumită măsură o oglindă a vieții mele personale. E un mix.  

Reporter: Noi zicem că Promenada e „locul nostru”. Tu ai un loc „al tău”?

Rareș: Mie mi-a plăcut și Promenada Craiova, dar eu stau în Floreasca, așa că locul nostru e mai degrabă Promenada din București. Știți bine cum arată, e alb, modern și are niște magazine foarte drăguțe. Petrec mult timp acolo, să știți (râde).

Cât despre locul meu de suflet, lucrurile stau asa: eu am locuit toată viața în Cluj, până pe la 21 de ani, acolo îmi sunt prietenii, acolo îmi e familia, acolo este ancora mea. Locul meu. Dar m-a adoptat foarte bine și Bucureștiul, am oameni foarte faini lângă mine și la București. Însă unde e familia și unde îți sunt prietenii de o viață, cam acolo e casa ta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS