11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeExcesele de sărbători cresc riscul de AVC. Explicaţiile şi sfaturile neurologului

Excesele de sărbători cresc riscul de AVC. Explicaţiile şi sfaturile neurologului

Orice exces înseamnă un risc asumat în plus, iar excesele alimentare, alături de consumul ridicat de alcool şi tutun, pot favoriza declanşarea unor episoade nefericite, uneori de o gravitate mare, printre care şi producerea unui accident vascular cerebral (AVC). Medicul neurolog Adriana Ninoiu, de la centrul medical Cardio Help, explică de ce excesele de sărbători ne pot pune în pericol şi oferă câteva recomandări pentru evitarea factorilor care pot duce la producerea unor evenimente nefericite.

A scăzut vârsta de apariţie a unui AVC

“Accidentul vascular cerebral este o boală frecvent întâlnită în patologia neurologică, în care fluxul de sânge către o parte a creierului este redus semnificativ sau întrerupt. Afecţiunea este frecvent întâlnită la pacientul vârstnic, însă în ultimii ani vârsta apariţiei a scăzut semnificativ, pe fondul factorilor de risc”, transmite dr. Adriana Ninoiu.
Factorii de risc pentru AVC se împart în două categorii, adaugă neurologul: modificabili şi nemodificabili.
Cei nemodificabili sunt vârsta, existenţa unui AVC în rândul familiei apropiate, sexul (persoanele de sex masculin sunt mai predispuse, deşi mortalitatea este mai ridicată în rândul femeilor), evenimentele vasculare în antecedentele pacientului. Astfel, un alt AVC, un accident ischemic tranzitor (AIT) sau un infarct miocardic cresc riscul.

Excesele alimentare pot favoriza declanşarea unui AVC

Factorii de risc modificabili asociaţi producerii unui accident vascular cerebral sunt hipertensiunea arterială, diabetul zaharat de tip II, fibrilaţia atrială, ateromatoză carotidiană, dislipidemie, obezitate, sedentarism şi, nu în ultimul rând, fumatul şi consumul de alcool.

Astfel, în contextul sărbătorilor, pacienţii trebuie să acorde o atenţie crescută acestor factori de risc.
Excesele alimentare, de tutun şi de alcool pot favoriza declanşarea unui AVC.
“Unii pacienţi chiar îşi întrerup medicaţia în această perioadă, motivele invocate fiind diverse. De exemplu, pomana porcului nu are aceeaşi savoare fără un vin fiert. Iar unii pacienţi nu se limitează doar la un pahar. Trebuie să informăm pacientul că, odată cu întreruperea medicaţiei de fond, se pierde beneficiul terapeutic. Astfel, se pot decompensa majoritatea afecţiunilor cunoscute drept factori de risc pentru producerea unui AVC”, explică medicul Adriana Ninoiu, de la Cardio Help Craiova.

Alimentele sărate şi excesul de dulciuri, pericole pentru sănătate

Creşterea valorilor tensionale reprezintă cea mai frecventă cauză de producere a unui AVC, în special a unui AVC hemoragic, de o gravitate mai crescută decât cel ischemic, spune specialistul.
“Reamintim pacienţilor că alimentele sărate, precum mezelurile sau murăturile, dar şi adaosul excesiv de sare pe alimente pot avea consecinţe grave. Glicemiile dezechilibrat crescute ale unui pacient diabetic pot deteriora vasele de sânge şi pot, în consecinţă, produce AVC. Atenţie şi la excesul de dulciuri din această perioadă, care poate declanşa această “cascadă” a afecţiunilor”, precizează medicul.

Şi alimentele bogate în grăsimi pot duce la creşterea LDL colesterolului, aşa numitul colesterol rău. “Îi spunem rău pentru că poate face mult rău, mai ales când pacientul asociază şi alte patologii”, menţionează dr. Ninoiu.
Iar fumatul şi consumul de alcool accelerează formarea de cheaguri de sânge şi, alături de dislipidemie, contribuie la creşterea plăcilor de aterom pe arterele inimii şi ale creierului, completează neurologul de la centrul Cardio Help.
Echipa Cardio Help poate fi contactată la numărul de telefon: 0251.708.626. Specialitatea neurologie este în contract cu CAS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS