10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeANIȘOARA STĂNCULESCU, liderul PMP Dolj, candidat la Camera Deputaților: „Este nevoie de o nouă lege a sănătății, care să întrunească rapid consensul politic al tuturor partidelor”

ANIȘOARA STĂNCULESCU, liderul PMP Dolj, candidat la Camera Deputaților: „Este nevoie de o nouă lege a sănătății, care să întrunească rapid consensul politic al tuturor partidelor”

Pandemia de COVID 19 arată limitele sistemului de sănătate din țara noastră. Din păcate, români bolnavi de Covid care au nevoie urgentă de asistență în aceste zile, nu pot beneficia de ea. Care e răspunsul dumneavoastră, al PMP, la această problemă?

Anișoara Stănculescu: Trebuie să depășim repede etapa constatării lipsei locurilor la ATI pentru bolnavii COVID. Am intrat în faza cu adevărat critică a pandemiei iar măsurile trebuie să fie urgente și utile. Am cerut astăzi Departamentului pentru Situații de Urgență să adapteze strategia de intervenție la situația actuală determinată de creșterea incidenței Covid-19. Numărul de medici și personalul medical specializat în terapie intensivă este limitat, la fel și numărul de paturi din spitalele Covid.

Nu există altă solutie acum decât deschiderea secțiilor de terapie intensivă ale spitalelor non-Covid și pentru pacientii Covid aflati in stare gravă.

Deja mor peste tot în țară oameni care nu au loc la ATI. Sunt zeci de apeluri disperate pe rețelele de socializare, iar acestea se vor înmulți zilele următoare.

Pacienții care au nevoie disperată de oxigen nu trebuie ținuți în unitățile de primiri urgențe și în camerele de gardă, căutând disperați paturi libere în spitalele Covid. Transportul aerian în alte orașe al acestor pacienți nu mai este o soluție. Trebuie o mobilizare generală a spitalelor publice și private, a tuturor resurselor umane de care acestea dispun.

PMP cere autorităților un nou plan de acțiune, care să vină atât în sprijinul pacienților, cât și al medicilor și personalului medical. Cerem Guvernului să intervină, să se consulte cu medicii specialiști care lucrează direct cu pacienții Covid și să ia de urgență măsuri pentru deschiderea secțiilor ATI care pot veni cu personal specializat în sprijinul cazurilor, care vor fi din ce în ce mai numeroase.

Care sunt cauzele de fond ale ineficienței sistemului de sănătate din România?

Anișoara Stănculescu: M-aș opri asupra a trei cauze fundamentale: risipa banilor publici/căpușarea banilor alocați sistemului medical, managementul defectuos al multor instituții medicale/ ignorarea cererilor legitime ale atâtor medici de bună credință, întârzierile în achiziția de tehnologie performantă și în digitalizarea sistemului.

Practica diagnosticelor fictive (chiar dacă medicii își fac treaba corect, managementul spitalelor umflă adeseori afecțiunile pacienților cu diferite probleme pentru a putea deconta din bugetul public bani mai mulți).

Aceste practici deloc izolate au efecte dezastruoase asupra sistemului de sănătate: golesc bugetele alocate, pervertesc statisticile naționale de sănătate, gonflează achiziții publice nejustificate de medicamente, generează crize majore de sistem. Sunt voci autorizate în spațiul public care vorbesc de jumătate de miliard de euro anual care sunt sifonați in buzunare private!!!

Veți fi probabil parlamentar cu sprijinul doljenilor.Ce veți întreprinde pentru a reforma repede sistemul de sănătate?

Anișoara Stănculescu: PMP a depus în Parlament o nouă Lege a sănătății, Legea privind organizarea și funcționarea sistemului de Sănătate, redactată de cei mai buni specialiști ai României în managementul sănătății.
Noua Lege a Sănătății se axează pe 6 direcții esențiale: organizare, finanțare, politica medicamentului, asistență primară, serviciile spitalicești și resursele umane.

PMP consideră o urgență majoră punerea la punct a medicinei de intervenție în zonele rurale, dar și în anumite localități urbane. Obiectivul nostru este acela al dotării fiecărei comune sau unui grup de localități apropiate cu o ambulanță echipată corespunzător. Mor oamenii cu zile. Sunt atâtea exemple și în Dolj. Serviciile de urgență trebuie aduse cât mai aproape de comunitățile locale.

Creșterea finanțării pentru cercetare medicală este de asemenea un obiectiv major al PMP. De exemplu, Laserul de la Măgurele poate fi folosit pentru tratarea cancerului. De ce să nu multiplicăm astfel de proiecte și să ajutăm prin cercetarea medicală românească la salvarea de vieți?! Trebuie îmbunătățit și cadrul legislativ pentru a stimula finanțarea publică și privată a unor asemenea proiecte. PMP susține, pe aceasta bază, creșterea capacităţii naționale de producţie de medicamente, creșterea capacităţii României de a produce vaccinuri la Institutul Cantacuzino.

Nu în ultimul rând, prevenția rămâne mama sănătății. Cred că educația sanitară trebuie introdusă în curricula școlară. Avem încă mari restanțe la capitolul igienă publică în România și în comunitățile urbane și în cele rurale. Pandemia actuală ne arată limpede că gradul de conștientizare publică al pericolelor la adresa sănătății și vietii este destul de redus. Consider că educația sanitară ar ajuta copiii, tinerii să înțeleagă adevăruri care le-ar putea fi de mare folos în viață, uneori chiar le-ar salva-o.

Cum v-ar putea trage doljenii la răspundere dacă nu veți face lucrurile pe care le promiteți mai sus?

Anișoara Stănculescu: Au votul la îndemână. Un parlamentar care nu-și ține promisiunile nu mai trebuie votat data viitoare. Eu aș merge însă mai departe si cred că ar trebui să gândim, din perspectiva modificării Constituției, și la soluții mai radicale cum ar fi obligația parlamentarilor de a prezenta Rapoarte de responsabilitate publică în baza cărora să fie evaluat gradul de justificare al banilor pe care îi incasează sau, de ce nu, acordarea cetățenilor a dreptului de recall prin care mandatul parlamentarului care nu și-a făcut treaba să fie retras înainte de finalizarea ciclului electoral, în baza unor reguli clare, în urma unor petiții cetățenești.

Voi promova astfel de idei în parlament, dar în primul rând mă voi lupta, împreună cu toți colegii mei din PMP, pentru ca alegerile din 2024 să se desfășoare pentru un număr redus la 300 de locuri în Parlament. În felul acesta și controlul cetățenesc asupra unui număr mai mic de aleși va putea fi mai mare.

Comandat de PMP Dolj, executat de SC Media Sud Europa SA – în insolvență SRL, cod AEP 11200012 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS