18.4 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiDin nou dramă, din nou eșec! SCMU Craiova a scăpat printre degete victoria cu Arcada

Din nou dramă, din nou eșec! SCMU Craiova a scăpat printre degete victoria cu Arcada

Voleibaliștii de la SCMU Craiova au făcut un meci pe cinste, sâmbătă seară, împotriva Arcadei Galați, dar rezultatul a fost, din nou, de partea adversă. A fost un adevărat thriller, cu multe răsturnări de situație, dar campioana României s-a impus cu 3-2 (24-26, 25-18, 18-25, 22-25, 19-17), după două ore și jumătate de joc.

Primul set a fost cel mai disputat al partidei. Atât Craiova, cât și Arcada s-au ridicat la nivelul așteptărilor și au oferit un volei de calitate. De la 4-3, oltenii s-au distanțat în set la trei-patru puncte și au menținut această diferență până la scorul de 20-16. Au urmat mai multe momente de bulversare și nici timeout-urile lui Dan Pascu nu prea au funcționat, astfel că oaspeții au restabilit egalitatea și au păstrat suspansul. S-a mers de la egal la egal până în prelungiri, unde câștig de cauză au avut craiovenii, împiși de la spate și de un public numeros.

Când una, când alta

Actele doi și trei au fost împărțite de cele două rivale. Mai întâi, Arcada a pus stăpânire pe joc și pe baza unor decizii pro ale arbitrilor, care au iritat banca tehnică a gazdelor. Treptat a scăzut și încrederea jucătorilor, iar scorul a devenit egal după 25-18 în favoarea campioanei.

În actul al treilea am avut parte de două lucruri bune și de unul deloc pe gustul craiovenilor. Partea proastă a fost că Laurențiu Lică s-a accidentat la o preluare și nu a mai putut continua jocul, ceea ce a îngreunat și mai mult munca echipei lui Pascu. Până în acel moment, căpitanul Craiovei fusese unul dintre cei mai buni sportivi de pe teren. Dar au fost și vești bune. Bela Bartha a fost liderul echipei, în special în actul al treilea, și a jucat aproape impecabil atât pe atac, cât și pe preluare, iar formația alb-albastră a zburdat pe teren. Craiova a forțat la fiecare punct, a luat avans în set, iar apoi și pe tabelă după 25-18.

Decisiv cu sufletul la gură

Setul al 4-lea nu a fost ultimul al meciului, pentru că Arcada a revenit, din nou, în meci și a forțat în momentele importante. Chiar dacă alb-albaștrii au ținut pasul cu campioana până la 19-19, oaspeții s-au distanțat pe final și au trimis jocul în decisiv după 25-22.

Setul final a fost de o tensiune fantastică. SCMU s-a aflat mai mereu cu un pas în spatele Arcadei, dar a izbutit, până la urmă, să restabilească egalitatea la jumătatea actului, scor 8-8. A urmat o perioadă de egalitate perfectă între cele două combatante, iar la final Galațiul a scăpat în învingătoare după 19-17.

Pentru SCMU Craiova va urma un duel cel puțin la fel de tare, cu Dinamo, în deplasare.

Citește și: Fără probleme cu Știința București! SCM Craiova a luat trei puncte importante

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS