10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiPascu şi Zlotea promit jocuri frumoase la Craiova, în noul sezon

Pascu şi Zlotea promit jocuri frumoase la Craiova, în noul sezon

După ce am aflat de la Bogdan Burcea şi Marius Toma cam cum stă treaba la secţiile de handbal şi de baschet în acest an, a venit timpul să ne axăm şi pe sporturile la fileu, mai exact pe voleiul masculin şi cel feminin. Dacă la volei masculin echipa este pe jumătate schimbată, iar gândul principal a rămas tot la locurile fruntaşe, la fete lucrurile sunt puţin mai diferite. Şi prin diferite ne referim la faptul că trupa lui Lucian Zlotea a promovat în Divizia A1 după patru sezoane, iar acum nivelul şi cerinţele sunt cu totul altele.

„În comparaţie cu sezonul trecut, echipa va fi schimbată, în special primii şase. A trebuit să facem alte transferuri, pentru că din echipa de bază de anul trecut au rămas doar Laurenţiu Lică şi Robert Călin. Ne dorim să menţinem performanţele anilor trecuţi. L-am transferat pe Tomáš Kriško, căpitanul naţionalei Slovaciei. L-am readus pe Rusmir Halilovic, un estonian, Pupart Keith, jucător cu multă experienţă, dar şi un sportiv brazilian, Alexander Szot. Pe lângă aceştia, îi mai avem pe Robert Călin, care a făcut un progres enorm în ultimii ani, precum şi pe Ştefan Lupu, centrul nostru cu experienţă. Am transferat şi un jucător tânăr, de naţională, Bartha Bella, de la Dej. Am încercat să facem o echipă bună, de valoare, competitivă, iar acum ne rămâne doar să ne pregătim cum trebuie. Până pe 9 octombrie, la startul campionatului, vom susţine trei sau patru jocuri amicale.

Avem două luni pentru a ne pune la punct echipa din toate punctele de vedere. Lucrurile decurg normal, simt că jucătorii sunt dornici de a impresiona aici, la Craiova. Avem toate condiţiile de pregătire, precum şi sprijinul domnului director“, a declarat Dan Pascu, tehnicianul Craiovei.

Mai întâi în play-off, apoi tragem la medalii

Dan Pascu vede lupta la titlu tot între Arcada şi Dinamo, în timp ce pentru Craiova a fixat un prim obiectiv clar. De asemenea, acesta a mărturisit că nu se va neglija Cupa României.

„Acest campionat va fi mult mai solicitant, mai greu, iar lupta la vârf va fi şi mai acerbă. Galaţiul va rămâne principala favorită la titlu, Dinamo vine tare din urmă cu pretenţii la titlu. Nu neglijăm Zalău şi Steaua, care au echipe bune şi cu bugete serioase. Noi cu ele ne luptăm, în primul rând, pentru a prinde primele patru locuri, cele de play-off. Noi avem ca obiectiv intrarea în play-off, să menţinem ştacheta sus, iar mai departe ne vom lupta pentru medalie. Va fi mai greu ca anul trecut, dar acest lucru ne motivează şi mai mult.

Lupta la titlu va fi între Galaţi şi Dinamo, în timp ce pentru locurile trei şi patru se vor duela Zalău, Steaua şi noi. Niciuna dintre formaţiile cu pretenţii nu au voie să facă paşi greşiţi cu echipele mai slab cotate, iar meciurile directe vor fi crâncene şi extrem de importante în economia clasamentului. În campionatul trecut am fost la luptă directă cu Dinamo pentru a prinde primele patru locuri, iar ei nu au reuşit să pătrundă în play-off pentru că s-au aflat la doar două sau trei seturi în spatele nostru. Îmi doresc să omogenizăm cât mai repede echipa şi relaţiile de joc. Anul trecut a fost o performanţă jucând finala Cupei şi vă garantez că vom acorda maximă atenţie şi în acest an competiţiei. Nu este de ici de colo să joci o finală de cupă sau, mai mult, să o câştigi. Contează pentru jucători, pentru club şi imaginea oraşului“, a încheiat Pascu.

Lucian Zlotea: „Vrem să oferim un joc frumos, plăcut ochiului“

La feminin totul este frumos în aceste momente. Echipa se află în prima ligă, transferurile au fost pe placul conducerii şi a antrenorului, iar încrederea creşte de la zi la zi. Ceea ce este cert e că Lucian Zlotea îşi propune să formeze o echipă competitivă la Craiova, care să propună un volei de calitate. Bineînţeles, fiind primul an în Divizia A1, obiectivul principal este evitarea retrogradării.

„Suntem o noutate anul acesta în Divizia A1. Am revenit după patru sezoane în primul eşalon, perioadă în care am fost nevoiţi să muncim şi să promovăm. Pregătirea a început bine, toate fetele au fost prezente la antrenamente. Trecem deja la antrenamente specifice cu mingea, cele tactice etc. Vom avea, la începutul lunii septembrie, şi câteva meciuri amicale. Faţă de anii trecuţi, în care am folosit şi jucătoare mai tinere, fără experienţă, am fost nevoiţi să aducem sportive de calitate, de nivelul primei ligi. Cu sprijinul domnului director am reuşit să aducem ceea ce ne doream.

O luăm de la zero practic, pentru că sunt cinci fete noi, o jumătate de echipă schimbată. Trebuie să ne acomodăm cu noul nivel, pentru că o să fie altceva. Va trebui să jucăm în Sala Polivalentă şi sunt sigur că publicul abia aşteaptă să ne vadă la treabă. Ne interesează, în special, să aducem spectatorii la sală şi să oferim un joc frumos, plăcut ochiului. Vrem să ne putem lupta şi cu celelalte echipe“, a spus antrenorul Craiovei.

Debut mai mult decât complicat

Oltencele debutează cu Medgidia, o formaţie „grea“ din campionat. Apoi, vor urma jocurile cu Mioveni şi Cluj, practic adversarele directe ale noastre în lupta pentru evitarea retrogradării.

Încă trăim cu acel sentiment, al promovării. Şi faptul că am adus fete noi, acum încrederea este şi mai mare. Dar va trebui să vedem cum stăm după acele jocuri amicale, să păstrăm, oarecum, această atmosferă pozitivă. Începem greu campionatul, cu Medgidia, o echipă care a transferat fete de naţională. Va fi, probabil, un şoc pentru noi, să jucăm un prim meci de foc încă din prima etapă. Vor urma meciuri cu Mioveni şi Cluj, jocuri relativ mai uşoare, dar încă nu ştim date despre ele. Pornim la drum cu gândul că lupta noastră va fi cu echipele nou promovate, ca şi noi. Îmi doresc să nu retrogradăm, să facem ceva frumos la Craiova şi, dacă se poate, să urcăm în grupa de 5-8. Mai mult nu ne putem propune în acest an, pentru că există diferenţe de bugete cu echipele de top“, a mai punctat Zlotea.

Citeşte şi: România, învinsă şi în al treilea meci de la EURO! Olanda, „nucă“ mult prea tare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS