10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiVolei feminin / România a prins o grupă echilibrată la Campionatul European

Volei feminin / România a prins o grupă echilibrată la Campionatul European

România și-a aflat, joi seară, adversarele de la Campionatul European de volei feminin, programat în perioada 18 august – 4 septembrie. Tricolorele vor evolua într-o grupă cu Turcia, Olanda, Ucraina, Finlanda și Suedia. Primele patru se califică în optimile de finală. Turneul final va avea loc în Serbia, Bulgaria, Croația și România. Grupa tricolorelor se va desfășura la Cluj.

Grupa A – Belgrad: Serbia, Azerbaijan, Rusia, Belgia, Franța, Bosnia
Grupa B – Plovdiv: Bulgaria, Polonia, Germania, Spania, Cehia, Grecia
Grupa C – Zadar: Croația, Italia, Belarus, Slovacia, Ungaria, Elveția
Grupa D – Cluj Napoca: România, Turcia, Olanda, Ucraina, Finlanda, Suedia

România a prins o grupă care îi permite să se califice între cele mai bune 16 națiuni ale Europei, dar trebuie să fie foarte atentă. Turcia, antrenată de celebrul Giovanni Guidetti, cel mai bun antrenor din lume, este vicecampioana Europei. Olanda este la rândul ei una dintre cele mai puternice naționale din lume, cu jucătoare care evoluează în campionatele cele mai tari. Iar celelalte trei adversare nu sunt de neglijat.

Campionatul European se va desfășura pentru a doua oară în istorie cu 24 de naționale la start. Primele patru din fiecare grupă se califică în optimile de finală. Semifinalele și meciurile pentru medalii vor avea loc la Belgrad.

Programul turneului final al Campionatului European:

Faza grupelor: 18-26 august (Belgrad, Plovdiv, Zadar şi Cluj-Napoca)
Optimile de finală: 28-30 august (Belgrad şi Plovdiv)
Sferturile de finală: 31 august-1 septembrie (Belgrad şi Plovdiv)
Semifinale: 3 septembrie (Belgrad)
Finale: 4 septembrie (Belgrad).

Citeşte şi: Anunţul nedorit a venit! Simona Halep va rata, în premieră, turneul de la Roland Garros!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS