7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiNici nu au mișcat! SCMU Craiova a făcut instrucție cu Unirea Dej

Nici nu au mișcat! SCMU Craiova a făcut instrucție cu Unirea Dej

Voleibaliștii de la SCMU Craiova au obținut, duminică seară, cel de-al cincilea succes din noul sezon al Diviziei A1. Formația antrenată de Dănuț Pascu a defilat în meciul cu Unirea Dej, din deplasare, chiar dacă adversarii de astăzi au arătat o formă bună în meciurile precedente. A fost o victorie în minimum de seturi (3-0) pentru olteni, scor 25-15, 25-12, 25-18, care continuă să țină pasul cu primele două formații, Steaua și Arcada Galați. Menționăm că gruparea bucureșteană are un meci în plus disputat.

Înfrângerea în cinci seturi cu Dinamo se pare că nu i-a afectat foarte mult pe voleibaliștii Craiovei. Aceștia au reușit o prestație de echipă mare în jocul cu Unirea Dej, în special în setul 1, pe care și l-au adjudecat, clar, cu 25-15.

În actul secund, Craiova a început la fel de ambiționată și s-a desprins imediat la 4-1. De la 6-3, scorul a căpătat proporții în favoarea formației oaspete, care a punctat nu numai pe tabelă, ci și la capitolul eficiență. Treptat, s-a ajuns din nou la o diferență de 11-13 puncte, iar oltenii s-au văzut cu un avantaj important pe tabelă, scor 2-0.

Nu am stat prea mult pe terenul de joc

Se pare că sportivii craioveni nu au vrut să piardă prea mult timp și în meciul cu Dej, asta după ce partida cu Dinamo s-a întins pe o perioada de peste 130 de minute. După ce primele două seturi au fost câștigate în mai puțin de 45 de minute de joc, actul al treilea, care a fost și ultimul al meciului, a fost cel mai disputat. Gazdele întâlnirii s-au aflat la conducere pe tabelă doar până la scorul de 8-6, când au urmat cinci puncte consecutive reușite de Craiova. A fost momentul decisiv al meciului, pentru că jucătorii grupării din Dej nu au mai avut forța fizică și mentală necesară pentru a forța o revenire. Astfel, Craiova s-a impus cu 25-18 și a ajuns la 17 puncte în campionat după opt runde.

SCMU Craiova: Cristian Bartha, Ionuţ Teleleu, Laurenţiu Lică, Andrei Grigoraş, Ştefan Kovacevic, Ştefan Lupu. Andrei Cîrlogănescu, Marelic Marino, Ewoud Gommans, Suson Silviu, Andrei Georgescu, Sergio Diaconescu.

Acest turneu nu a fost ultimul al anului pentru SCMU Craiova. Alb-albaștrii vor mai avea de disputat încă trei meciuri, de data aceasta în propriul fief, în Sala Polivalentă din Bănie. Pe rând, Arcada Galați (11 decembrie), Timișoara (12 decembrie) și Baia Mare (13 decembrie) vor fi adversarele grupării craiovene, săptămâna viitoare. Partidele vor fi transmise pe pagina de facebook a clubului, iar derbiul cu Arcada se va televiza pe TVR 3, vineri seară.

Program meciuri weekend Divizia A1:

Vineri, 5 decembrie: Brașov – Universitatea Cluj 0-3, SCM Zalău – Steaua București 2-3.
Sâmbătă, 5 decembrie: SCMU Craiova – Dinamo 2-3, Steaua București – Baia Mare 3-1, ora 18.00: Știința București – Unirea Dej 1-3, Universitatea Cluj – Timișoara 3-0;
Duminică, 6 decembrie: Brașov – Baia Mare 0-3, Știința București – Arcada Galați 0-3, Unirea Dej – SCMU Craiova 0-3, SCM Zalău – Timișoara 3-0.

Clasament: 1. Steaua București 19 (22:10), 2. Arcada Galați 18 puncte (19:4), 3. SCMU Craiova 17 (19:7), 4. SCM Zalău 16 (17:7), 5. Universitatea Cluj 14 (16:11), 6. Unirea Dej 14 (15:14), 7. Dinamo București 9 (12:15), 8. Știința București 7 (10:15), 9. Timișoara 3 (4:18), 10. Baia Mare 3 (6:18), 11. Brașov 0 (0:21).

Citește și: SCMU Craiova a scos doar un punct după un „examen“ dificil cu Dinamo

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS