20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiSCMU Craiova - ACS Zalău, ultimul derbi înainte de play-off

SCMU Craiova – ACS Zalău, ultimul derbi înainte de play-off

Voleibaliştii de la SCMU Craiova vor primi, în acest weekend, vizita formaţiei ACS Zalău, în ultimul meci din campionatul regular din Divizia A1. Partida este programată sâmbătă, de la ora 13.30, în Sala Polivalentă din Bănie.

Tehnicianul Craiovei, Dănuţ Pascu, dar şi jucătorul Stanislaw Wawrzyńczyk au vorbit despre importanţa partidei cu ACS Zalău. În cazul unui succes, alb-albaştrii vor intra în play-off de pe poziţia secundă şi vor juca prima partidă pe propriul teren, săptămâna viitoare.

„În primul rând, trebuie să spun că am avut o satisfacţie deosebită că am bătut la Dej şi ne-am răzbunat, oarecum, pentru înfrângerea din tur. Cei de la Dej cred că sunt surpriza acestui campionat. Au în componenţă jucători tineri, care vor să se afirme şi pot spune că a fost un meci foarte greu. L-am pregătit din toate punctele de vedere, pornind de la tactic, organizarea deplasării, antrenamentele din săptămâna premergătoare. Mă bucur că am reuşit să ne luăm revanşa”, a spus Dănuţ Pascu

„În ultimii opt ani ne tot luptăm cu Zalău pentru un obiectiv şi pot spune că acest meci a devenit un derbi al voleiului românesc. Au o echipă cu jucători valoroşi, cu antrenor bun. Au avut câteva sincope în rezultatele anterioare, dar şi probleme de sănătate. Noi ne pregătim foarte bine pentru acest meci, pentru că ştim că va fi unul extrem de greu. Lupta pentru locul doi dintre noi (Craiova – n.r.), Zalău şi Dinamo este foarte strânsă şi se va duce până în ultima etapă“, a adăugat tehnicianul Craiovei.

Dănuţ Pascu: Este greu să ne gândim la titlu

Întrebat despre posibilitatea de a obţine titlul în acest sezon, antrenorul Craiovei nu s-a arătat prea încrezător şi a explicat de ce Arcada Galaţi pare de neoprit în campionat.

„Galaţiul joacă de la meci la meci şi mai bine şi a câştigat toate meciurile grele. Este greu să ne gândim la titlu. Noi ne facem datoria şi jucăm la victorie fiecare meci. Avem mai multe regrete, dar nu există un campionat perfect. Am avut 2-0 cu Arcada şi am pierdut în cele din urmă, am cedat 1-3 şi cu Dejul acasă, dar totul a trecut, iar acum ne concentrăm pe jocurile următoare. Pentru noi ar fi o performanţă obţinerea locului al doilea, având în vedere că avem al patrulea buget din ţară. Jucătorii mei sunt serioşi la fiecare antrenament şi în momentul în care sunt probleme în joc, se mobilizează singuri, pentru că s-au obişnuit cu victoriile”, a încheiat Dănuţ Pascu.

„Pot spune că suntem favoriţi în acest meci”

Jucătorul formaţiei oltene, Stanislaw Wawrzyńczyk, consideră că echipa sa porneşte ca favorită sâmbătă, cu Zalău.

„Am câştigat 3-1 la Dej după un meci greu. A fost un drum lung şi mă bucur că am reuşit să ne impunem acolo. Am început mai greu jocul, dar pe parcurs am demonstrat că am fost mai buni decât ei. Va fi un meci mult mai greu cu Zalău, pentru că au jucători mult mai valoroşi, dar noi jucăm un volei bun şi ne-am demonstrat că avem o echipă competitivă. Pot spune că suntem favoriţi în acest meci. Este greu să vorbim de titlu, pentru că, dacă cei din Galaţi vor câştiga toate meciurile cu excepţia celor împotriva noastră, tot ei vor rămâne pe prima poziţie. Vom face tot ce este posibil să obţinem un rezultat bun“, a spus Stan.

Citeşte şi: Golul de la Cluj, aur pentru Sevilla. CFR a părăsit Europa după 0-0 în Spania

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS