16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisNu prea sunt șanse! România, condusă cu 2-0 de Ucraina în BJK Cup

Nu prea sunt șanse! România, condusă cu 2-0 de Ucraina în BJK Cup

Elina Svitolina (ocupantă a locului 18 mondial) și-a respectat statutul de favorită și a câștigat meciul cu Jaqueline Cristian (75 WTA), scor 6-3, 7-5. În urma acestui rezultat, România este condusă cu 2-0 de Ucraina în barajul de calificare la turneul final al Billie Jean King Cup. În prima partidă, Ana Bogdan a cedat în fața Lesiei Tsurenko, scor 6-3, 2-6, 0-6.

Jaqueline a oferit o replică bună mult mai cunoscutei sale adversare, dar Elina și-a arătat din plin experiența în momentele de tensiune. Partida de pe zgura verde americană a durat o oră și 38 de minute.

Jaqueline și-a cedat de câte trei ori serviciul pe set, prea mult, totuși pentru a putea emite pretenții în cele din urmă.

Sâmbătă vor avea loc meciurile de simplu Elina Svitolina vs Ana Bogdan și Lesia Tsurenko vs Jaqueline Cristian.

Svitolina vs Bogdan va începe undeva în jurul orei 20:00 (ora României). Meciul va fi transmis în direct pe Digisport 2. Duelul va fi urmat de meciul dintre Tsurenko și Cristian.

Câștigătoarea dintre România și Ucraina se va califica la turneul final al Billie Jean King Cup 2024. Învinsa va disputa un baraj de menținere în Grupa Mondială.

Citește și: David Popovici se vede la TV! Cine transmite Campionatul Naţional de Înot

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS