16.6 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenisCaroline Garcia, eliminată surprinzător de la AO! Știm deja tabloul sferturilor de finală

Caroline Garcia, eliminată surprinzător de la AO! Știm deja tabloul sferturilor de finală

Caroline Garcia, numărul 4 mondial, a fost eliminată surprinzător în optimile de finală la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, fiind învinsă în două seturi, 7-6 (7/3), 6-4, de poloneza Magda Linette.

Magda Linette, ocupanta locului 48 în clasamentul WTA, nu reuşise să depăşească niciodată turul al treilea în Marele Şlem. Ea o va înfrunta în meciul următor pe Karolina Pliskova din Cehia (31 WTA), care a eliminat-o la rândul ei, pe 6-0, 6-4, pe chinezoaica Shuai Zhang, în mai puţin de o oră.

Garcia, ultima reprezentantă a Franţei care se mai afla în competiţie, a atins anul trecut semifinalele la US Open şi a câştigat Turneul Campioanelor de la Fort Worth.

Într-un alt joc disputat luni, belarusa Arina Sabalenka, favorita numărul 5, s-a impus cu 7-5, 6-2 în faţa campioanei olimpice en titre, Belinda Bencic, cap de serie numărul 12. Sabalenka, care a acces în premieră în sferturile de finală la Australian Open, a obţinut a opta sa victorie consecutivă de la debutul anului 2023, după ce în urmă cu două săptămâni a cuceri titlul la turneul Adelaide International 1. Adversara Arinei Sabalenka din turul următor va fi croata Donna Vekic, învingătoare în trei seturi, 6-2, 1-6, 6-3, în faţa cehoaicei Linda Fruhvirtova.

Dueluri interesante pentru un loc în semifinale

În partea superioară de tablou, Elena Rybakina, campioană în 2022 la Wimbledon și favorită numărul 22, se va duela cu imprevizibila Jelena Ostapenko, campioană în 2017 la Roland Garros și favorită numărul 17 la Melbourne. Ambele jucătoare sunt în această fază a competiției pentru prima dată la Melbourne, iar letona are 2-0 la întâlnirile directe.

Într-un alt meci din sferturile de finală din partea superioară a tabloului se vor înfrunta Jessica Pegula, favorita numărul 3, și Victoria Azarenka, capul de serie numărul 24. Americanca e pentru a treia oară în sferturile de finală de la Australian Open, în timp ce Azarenka e dublă campioană la Melbourne (2012 și 2013). Pegula însă are avantajul confruntărilor directe, acolo unde o conduce pe bielorusă cu scorul de 3-2, notează Eurosport.

În partea inferioară de tablou, Karolina Pliskova, favorită numărul 30 și semifinalistă în 2019 la Australian Open, o va întâlni în sferturile de finală pe surprinzătoarea Magda Linette, ocupanta locului 45 WTA, prezentă în premieră în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam.

Citește și: Ruse face furori în proba de dublu! România are o jucătoare în sferturi la AO

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS