20.6 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenisEșec frustrant! Gabriela Ruse a pierdut dramatic duelul cu Wang, de la Transylvania Open

Eșec frustrant! Gabriela Ruse a pierdut dramatic duelul cu Wang, de la Transylvania Open

Gabriela Ruse (România, 104 WTA) a pierdut dramatic în optimile de finală ale turneului WTA 250 Transylvania Open de la Cluj-Napoca, scor 1-6, 7-6(8), 6-7(6) cu Xiyu Wang (China, 59 WTA). Gabriela a luptat trei ore și 24 de minute cu Xiyu Wang, dar românca s-a recunoscut învinsă în tie-break-ul setului decisiv.

În proba de simplu au luat startul patru reprezentante ale României, dar numai Gabriela Ruse a trecut de primul tur. De asemenea, Monica Niculescu, singura „tricoloră” victorioasă la debut în proba de dublu, s-a oprit în sferturi, alături de Harriet Dart (Marea Britanie). Perechea româno-britanică a fost învinsă cu 3-6, 6-4, 10-3 de echipa Viktorija Golubic / Xin-Yun Han (Elveția / China).

Gabriela Ruse s-a bătut de la egal la egal cu Xiyu Wang, o jucătoare mai bine clasată cu 45 de locuri decât ea, iar românca a revenit spectaculos în setul al treilea, după ce a fost condusă cu 5-3! Mai mult, Gabi a avut 4-2 în tie-break, dar nu a știut să gestioneze avantajul, recunoscându-se învinsă cu 1-6, 7-6(8), 6-7(6).

Gabriela Ruse rămâne cu un cec de 3.800 de dolari și 30 de puncte WTA după aventura de la Cluj-Napoca.

Citește și: Şase câştigători şi premii frumoase la Trofeul MaDonna Maria

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS