Jucătoarea română de tenis Simona Halep o va întâlni pe Ana Kalinskaya în optimile de finală ale turneului de la Washington (WTA 250), dotat cu premii totale de 251.750 de dolari, după ce rusoaica a învins-o, marţi, pe americanca Madison Brengle cu 6-3, 6-0. Halep (30 ani, 16 WTA) câştigase luni cu 6-3, 7-5 în faţa Cristinei Bucşa (Spania).
Meciul va avea loc astăzi, de la ora 23.00 (Digi Sport 2).
Aceasta va fi prima confruntare dintre Halep şi Ana Kalinskaya (23 ani, 71 WTA), informează Agerpres.
Britanica de origine română Emma Răducanu, campioana en titre de la US Open, s-a calificat în optimi după 6-4, 6-2 cu americanca Louisa Chirico. Următoarea sa adversară va fi jucătoarea columbiană Maria Camila Osorio.
Rezultatele înregistrate marţi la Washington:
Andrea Petkovic (Germania) – Clara Tauson (Danemarca/N.8) 6-2, 6-2;
Ana Kalinskaya (Rusia) – Madison Brengle (SUA) 6-3, 6-0;
Xiyu Wang (China) – Tatjana Maria (Germania) 6-2, 7-5;
Tereza Martincova (Cehia) – Xinyu Wang (China) 0-6, 6-4, 6-4;
Victoria Azarenka (Belarus/N.4) – Daiana Iastremska (Ucraina) 6-4, 6-0;
Ajla Tomljanovic (Australia) – Sloane Stephens (SUA) 6-1, 6-4;
Maria Camila Osorio (Columbia) – Sofia Kenin (SUA) 7-6 (7/2), 6-1;
Emma Răducanu (Marea Britanie/N.2) – Louisa Chirico (SUA) 6-4, 6-2.
Citeşte şi: Handbal (f) | România a remizat cu Olanda la CM Under-18. Tricolorele luptă împotriva Coreei de Sud