9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisTenis de masă / Rezultate mulţumitoare pentru CSU Craiova la Campionatul Naţional

Tenis de masă / Rezultate mulţumitoare pentru CSU Craiova la Campionatul Naţional

În perioada 15-17 aprilie, la Bucureşti, a avut loc Campionatul Naţional de tenis de masă, unde cei mai buni sportivi din România s-au întrecut pentru medalie. Mai mult de atât, la competiţie au participat inclusiv cei care evoluează în campionatele din străinătate, în Bundesliga (Germania), precum şi în Spania sau Franţa. La turneu au fost prezenţi şi cei de la clubul CSU Craiova, sub îndrumarea lui Vasile Florea, iar rezultatele finale au fost mulţumitoare.

Craiovenii s-au mişcat destul de bine

La masculin, de la CSU Craiova au participat pe tabloul de simplu Daniel Simulescu, Bogdan Cristian şi Mihăiţă Mănescu. Daniel Simulescu a obţinut victorii pe linie în grupă, a trecut şi de primul tur de Andrei Radu Alex (4-0), dar a cedat în faza şaisprezecimilor în faţa lui Andrei Tomică (2-4). Bogdan Cristian a avut un traseu asemănător, cu două victorii în grupe şi un succes în primul tur cu Mihai Roşca (4-3), dar a pierdut duelul cu Andrei Istrate (0-4) pentru accederea în optimi. Mihăiţă Mănescu, cel de-al treilea oltean din echipa lui Vasile Florea, a triumfat în grupă cu două victorii convingătoare, dar a pierdut duelul din primul tur cu Cristian Podar (0-4).

Carmina Găman şi Denisa Dumitru au reprezentat, la rândul lor, CSU Craiova la feminin. La juniori I, Carmina Găman a trecut de grupe de pe locul al doilea şi a ajuns la baraj. A câştigat şi acea dispută (3-0 cu Gabriela Herciu), iar sportiva craioveană a ajuns în turul secund (faza 32-imilor). Acolo, din păcate, a pierdut confruntarea pentru optimi (0-4 cu Evelyn Ungvari). De asemenea, la seniori a participat Denisa Dumitru, care a pierdut din faza grupelor.

Un rezultat excelent a fost obţinut la dublu masculin de Daniel Simulescu. Acesta a reuşit, alături de Horia Ursut, să acceadă până în sferturile de finală. Acolo, ei au cedat în faţa perechii Mladin/Cazacu şi astfel au ratat şansa de a obţine o medalie.

Vasile Florea: „Ne-am încadrat conform aşteptărilor“

Antrenorul sportivilor craioveni, Vasile Florea, s-a arătat mulţumit de ceea ce elevii săi au reuşit la Campionatul Naţional, mai ales că la această competiţie au fost prezenţi jucători de top.

„Ne-am încadrat conform aşteptărilor. Doi băieţi au trecut de grupe şi de primul tur pe tabloul de simplu, celălalt a trecut doar de grupe. La dublu am luptat pentru medalie, dar, din păcate, am pierdut. Este, totuşi, un rezultat bun pentru noi, poate nesperat, având în vedere că adversarii au fost pe măsură. La feminin avem un rezultat bun al Carminei Găman, la juniori I, care a reuşit să ajungă până în faza 32-imilor. Totodată, de la noi a mai participat şi Denisa Dumitru, doar că la senioare. Din păcate, a pierdut din grupe.

Rezultatele sunt bune, mai ales că au participat sportivi de top. În semifinale au ajuns cei patru jucători care evoluează în Germania, în Bundesliga, aşa că a fost extrem de greu. Miercuri avem meciul de baraj cu fetele, turul cu Dumbrăviţa. Pe 29 va fi returul. Apoi, pe 10 mai, băieţii se vor lupta cu Odorheiu Secuiesc aici, în Craiova, pentru ca pe 15 mai să ne deplasăm la ei“, a declarat Vasile Florea, pentru GdS.

Citeşte şi: Tenis de masă / Bernadette Szocs şi Rareş Şipoş au triumfat la Campionatul Naţional

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS