11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSimona Halep: „Meci foarte dificil cu Gabi din punct de vedere mental“

Simona Halep: „Meci foarte dificil cu Gabi din punct de vedere mental“

Simona Halep (România, 23 WTA) a fost foarte bine dispusă la interviul acordat pe teren, după victoria fără emoții în fața Gabrielei Ruse (România, 59 WTA), din optimile turneului de la Dubai (Emiratele Arabe Unite). Fostul lider WTA a spus că nu a avut o misiune chiar atât de ușoară precum o arată scorul.

„În primul rând, a fost un meci foarte dificil din punct de vedere mental. S-a jucat destul de târziu, a trebuit să așteptăm toată ziua pentru a juca. Ea este o luptătoare, o jucătoare care lovește puternic.

Nu este ușor să joci împotriva ei. Dar am mai întâlnit-o de câteva ori și am știut ce trebuie să fac. Sunt fericită pentru victorie și sper să joc și mai bine data viitoare. E o plăcere să joc în fața fanilor și să lupt până la final. Sper să nu mai joc un meci cu tie-break în setul decisiv (n.r. – așa cum s-a întâmplat în finala din 2020), dar sper să joc cel mai bun tenis al meu”, a declarat Halep.

„Ce bătrână sunt!“

În momentul în care reporterița a menționat că Halep a participat prima oară la Dubai în urmă cu 10 ani, Simona a glumit, spunând că se simte bătrână.

Ce bătrână sunt! Acum 10 ani… Acum îmi umplu timpul uitându-mă la meciuri. Dar în marea majoritate a timpului mă relaxez în camera de hotel. Apoi ies afară să iau aer curat. E destul de plictisitor când trebuie să aștepți multe ore pentru a juca”, a spus zâmbind Simona.

Astăzi, de la ora 17.00, Simona Halep va da peste Ons Jabeur, în sferturile competiţiei de la Dubai.

Citeşte şi: Meci nou, dar același deznodământ! Halep a învins-o iar pe Ruse și merge în sferturi la Dubai

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS