10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisGabi Ruse îşi continuă seria perfectă! Românca a ajuns pe tabloul principal de la Dubai

Gabi Ruse îşi continuă seria perfectă! Românca a ajuns pe tabloul principal de la Dubai

Gabriela Ruse a obținut luni calificarea pe tabloul principal la turneul de 500 de puncte de la Dubai. Sportiva noastră a trecut în ultimul tur al calificărilor de favorita numărul 6, Ajla Tomljanovic, cu scorul de 6-1, 7-5, la capătul unui meci care a durat o oră și 22 de minute de joc.

Înainte să treacă de sportiva din Australia, Gabriela Ruse le-a învins la Dubai pe Gasanova și Paolini și nu a cedat niciun set. Acum rămâne de văzut pe cine va întâlni în primul tur la turneul din Emiratele Arabe Unite. Ruse poate să o întâlnească pe Sabalenka, Badosa, Mertens, Muguruza, Collins, Svitolina sau Begu, informează Eurosport.

Cu o nouă echipă alături de ea, Gabriela Ruse pare să se simtă foarte confortabil, iar rezultatele o confirmă. Românca în vârstă de 24 de ani s-a despărțit de curând de Andrei Cociașu, iar acum lucrează cu Julian Vespan și Cătălin Nedelescu. Gabriela Ruse se află acum pe cea mai înaltă poziție pe care a ocupat-o în clasamentul WTA, însă obiectivul ei este să pătrundă în Top 50, ca mai apoi să țintească Top 10 WTA.

Citeşte şi: SCM Vâlcea, remiză spectaculoasă cu Viborg în sala „Traian“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS