24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSferturile AO, interzise pentru românce! Sorana, învinsă la mare luptă de Swiatek

Sferturile AO, interzise pentru românce! Sorana, învinsă la mare luptă de Swiatek

După eșecul dureros al Simonei Halep cu Alize Cornet, a urmat un nou meci nebun la AO, de această dată cu Sorana Cîrstea în rol principal. Sportiva noastră a făcut un meci bun cu Iga Swiatek, dar a cedat, în cele din urmă, după un adevărat „thriller“. Poloneza a fost ceva mai solidă în momentele importante și s-a impus la final cu 5-7, 6-3, 6-3.

Sorana a făcut un prim set de-a dreptul incredibil, în care determinarea și ambiția și-au spus cuvântul în fața unei sportive în formă. Meciul a debutat cu un break muncit al sportivei noastre, care a confirmat, apoi, cu serviciul. A urmat o perioadă în care ambele jucătoare au fugit de erori, iar scorul se făcuse 4-3 în favoarea româncei. În acel moment, poloneza a izbutit break-ul și a trecut în față pe tabelă imediat, scor 5-4. A fost momentul care, din câte se pare, a enervat-o pe Cîrstea, care a jucat impecabil în următoarele trei game-uri. Sorana a câștigat punct după punct, s-a impus la 15 pe serviciul advers și a închis setul cu 7-5.

Poloneza s-a concentrat exact când trebuia

Actul al doilea a debutat cu Iga la conducerea jocului, care a profitat de o mică relaxare a jucătoarei noastre. S-a făcut 2-0, dar Sorana a replicat excelent contra serviciului și a revenit în set, restabilind chiar și egalitatea. Swiatek a trecut iar în față și s-a distanțat la trei game-uri, 5-2, într-un moment mai dificil pentru Cîrstea. Românca s-a consolat cu ideea că meciul va avea decisiv și și-a dozat energia până la finalul setului, pe care l-a cedat cu 6-3.

În setul trei am avut parte de o mulțime de emoții! S-a început foarte bine cu serviciul de ambele părți, dar punctul culminant a venit la scorul de 2-1 pentru Sorana, când Swiatek se afla la serviciu. Cele două jucătoare au jucat de la egal la egal, au luptat pentru fiecare punct într-un game lung, dar câștig de cauză a avut, în cele din urmă, Swiatek.

Din păcate, acela a fost și un moment decisiv, pentru că Sorana, descumpănită după ce a irosit patru mingi de break, a cedat și pe propriul serviciu. Doar că nu s-a încheiat meciul în acel moment, iar tupeul și încrederea sportivei noastre și-au spus cuvântul. Cîrstea a luat rebreak-ul, a reintrat în meci, înainte ca Iga să treacă din nou în față contra serviciului. Acolo jocul s-a rupt, Swiatek a fost de neoprit până la final și a triumfat cu 6-3.

În sferturi, Swiatek se va duela cu învingătoarea partidei dintre Sabalenka și Kanepi.

Citește și: Meci pe cinste, eșec dureros! Simona Halep, eliminată de Cornet de la AO

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS