7.6 C
Craiova
marți, 8 octombrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisNovak Djokovic trebuie să părăsească Australia! Apelul liderului ATP a fost respins

Novak Djokovic trebuie să părăsească Australia! Apelul liderului ATP a fost respins

Tribunalul federal australian a respins, duminică, apelul depus de tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, împotriva anulării vizei sale şi a expulzării. Verdictul anunţat de judecătorul şef James Allsop a venit în urma unei decizii unanime a celor trei judecători care au participat la audierea cazului la Tribunalul Federal. 

Astfel, Novak Djokovic trebuie să părăsească Australia şi nu mai poate întreprinde alte acţiuni legale. Acum, în urma acestei decizii, Nole nu îşi va putea apăra titlul de campion la turneul Australian Open.

Sârbul poate primi o interdicţie de trei ani de a intra în statul de la Antipozi. Decizia a fost luată în unanimitate de cei trei judecători. Liderul ATP nu va putea participa la Australian Open.

Susţinere din partea preşedintelui Serbiei

Aleksandar Vucic, preşedintele Serbiei, i-a transmis lui Djokovic toată susţinerea, asigurându-l că va fi primit la Belgrad ca un erou, după perioada cumplită petrecută la Antipozi. În egală măsură, şeful statului sârb a ţinut să critice în termeni duri atitudinea autorităţilor de la Melbourne.

„Cei care cred că au luat această decizie în baza unor principii au arătat că nu au principii. Au maltratat un tenismen timp de zece zile pentru a-l anunţa în ultimul moment despre o decizie care era luată de la început. Novak a fost hărțuit, a fost o adevărată vânătoare de vrăjitoare împotriva unei persoane și a țării noastre. Prin Novak, au vrut să arate cum funcționează ordinea mondială„, a subliniat Vucic, citat de blic.rs.

Citeşte şi: Ruse și Jaqueline, primele românce care intră pe teren la AO! Când joacă Halep!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS