3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisStefanos Tsitsipas refuză vaccinarea cât timp nu va fi obligatorie în circuitul profesionist

Stefanos Tsitsipas refuză vaccinarea cât timp nu va fi obligatorie în circuitul profesionist

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas (3 ATP) a afimat că va primi vaccinul anti-Covid-19 doar dacă acesta va deveni obligatoriu pentru a putea juca în circuitul profesionist, informează Agerpres.

În timp ce responsabilii ATP Tour au încurajat în mod public jucătorii să se vaccineze, Tsitsipas (23 ani) se numără printre cei care au încă rezerve în această privinţă.

„Nimeni nu mi-a spus nimic. Nimeni nu a făcut vaccinarea un lucru obligatoriu“, le-a declarat jucătorul elen reporterilor, în momentul în care a fost întrebat dacă ar căuta un vaccin cu ocazia prezenţei sale la competiţiile din SUA.

„La un moment dat va trebui, sunt destul de sigur. Dar până acum nu a fost obligatoriu pentru a juca, aşa că nu am făcut-o“, a adăugat Tsitsipas.
Grecul este calificat direct în turul secund la turneul ATP Masters 1.000 de la Cincinnati.

Finalist la turneul de Mare Şlem de la Roland Garros în luna iunie, Stefanos Tsitsipas a fost eliminat surprinzător în primul tur la Wimbledon. Acolo a declarat reporterilor că a fost o provocare să trăieşti şi să joci într-o „bulă“ sanitară.

Păreri pro şi contra vaccinării

Vaccinarea împotriva Covid-19 a generat opinii diferite în lumea tenisului. Sârbul Novak Djokovic (1 ATP) a afirmat în aprilie că speră ca vaccinul să nu devină obligatoriu pentru jucători. A refuzat să răspundă dacă el s-a vaccinat.

În schimb, elveţianul Roger Federer şi spaniolul Rafael Nadal consideră că sportivii trebuie să-şi joace rolul lor pentru ca viaţa să revină la o anumită formă de normalitate. Federer a dezvăluit, în luna mai, că a primit vaccinul Pfizer-BioNTech. Nadal a spus că „singura cale de ieşire din acest coşmar este vaccinarea“. „Responsabilitatea noastră ca fiinţe umane este să acceptăm acest lucru. Ştiu că există un procent de oameni care vor suferi efecte secundare, dar efectele virusului sunt mai grave“, a adăugat jucătorul iberic.

Citeşte şi: FRF a tras la sorți programul seriilor din Liga 3. Vezi cum activează formaţiile oltene!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS